Mihaela Bilic, despre dulciuri şi cura de slăbire

.

Cântarul nu este totul

În ambele cazuri vei slăbi, atâta timp cât nu depăşeşti raţia calorică. Însă dr. Mihaela Bilic ne avertizează ca greutatea nu este totul, iar cântarul nu îţi arată progresele reale. „Kilogramele puţine nu înseamnă sănătate”, spune specialistul, care explică: poţi să ai 65 de kilograme, ceea ce înseamnă o greutate normală, dar să ai un procent de grăsime de 45%, care nu este deloc sănătos.

Medicul ne atrage atenţia că există sportivi de performanţă care au o greutate mare pe cântar, dar sunt foarte sănătoşi şi au un corp perfect pentru că acea greutate provine dintr-o masă musculară foarte bine dezvoltată.

Dincolo de kilograme, contează procentul de masă musculară, tonusul muscular şi aspectul pielii, care pot face diferenţa între un om sănătos şi unul „slab, îmbătrânit şi trist”, după cum spune dr. Bilic.

Zahărul, o plăcere, nu o necesitate

Revenind la dulciuri, nutriţionistul ne atrage atenţia că ele nu sunt deloc necesare. „Un adult nu are nevoie de zahăr. El se adresează strict plăcerii. Din punct de vedere nutritiv, nu are nicio valoare”. Pe lângă faptul că nu este necesar şi îngraşă, zahărul dă dependenţă ca un drog şi duce la creşterea tensiunii arteriale, precum şi a colesterolului rău, aflam din cartea „Trăiesc, deci mă abţin” a dr. Mihaela Bilic.

În aceeaşi lucrare, suntem avertizate că nu există zahăr care nu îngraşă. Zahărul brun, chiar dacă este mai puţin procesat, are tot atatea calorii ca şi cel alb.

Atunci, poate că ar fi bine să ne satisfacem pofta de dulciuri mâncând fructe? Datorită conţinutului de vitamine, antioxidanti şi fibre, sunt mai bune decât alte dulciuri, însă şi fructele trebuie consumate ca un desert, nu ca o masă propriu-zisă.

Unul sau două fructe pe zi nu reprezintă o tragedie pentru siluetă, însă ar fi bine să le consumi înainte de ora 18:00, de preferat chiar la micul dejun, pentru ca în cursul zilei să ai timp pentru a consuma energia din ele. Dr. BIlic ne atrage atenţia că este o mare greşeală să înlocuim masă de seară cu fructe, care conţin multe calorii şi nici nu ţin de foame.

„Două kilograme de struguri înseamnă raţia calorică pe o zi”, spune dr. Mihaela Bilic, care nu încurajează nici dietele disociate ce presupun un consum exclusiv de fructe pe o anumită perioadă de timp. Mâncând prea multe fructe există posibilitatea să te îngraşi, în loc să pierzi kilograme.

Dacă îţi doreşti să înlocuieşti masa de seară sau orice altă masă cu ceva mai uşor, medicul te îndeamnă să apelezi cu încredere la salate bogate din legume proaspete. Acestea sunt valoroase din punct de vedere nutritiv şi au puţine calorii, aşa că sunt singurele alimente de care putem abuza fără nicio grijă.

Foto: RBD

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton