Autorul celebrei cure de slăbire care îi poartă numele, Michel Montignac, s-a stins din viaţă, răpus de o boală îndelungată, la vârsta de 66 de ani. Acesta a decedat duminica trecută…
… în locuinţa sa din oraşul francez Annemasse, informează Mediafax, iar înmormântarea, organizată într-un cadru intim, va avea loc săptămâna aceasta.
Născut în Franţa, în anul 1944, Michel Montignac a avut probleme cu greutatea încă de mic copil, fapt care l-a determinat, în anii ‘70, să înceapă o serie de cercetări în domeniul nutriţiei.
Astfel, câţiva ani mai târziu, pune bazele dietei sale disociate, care a adus o modificare radicală faţă de regimurile tradiţionale, bazate pe alimentaţia hipocalorică. Michel Montignac este primul care propune folosirea Indicelui Glicemic pentru slăbire, înainte, aceste valori fiind folosite numai de diabetici.