Cum alegem pastilele contraceptive şi când apelăm la “pilula de urgenţă”

.

De-a lungul timpului, cercetătorii s-au întrecut în găsirea celei mai sigure metode de contracepţie. Până la momentul actual, nu putem vorbi despre o metodă contraceptivă 100% sigură, dar pilula contraceptivă este considerată drept cea mai sigură metodă contraceptivă orală pentru femei.
Alegerea pilulei potrivite devine cu atât mai dificilă cu cât oferta din farmacii este din ce în ce mai diversificată. În această situaţie, este indicat să apelăm la sfatul specialiştilor. Sandra Filip, farmacist șef în Farmacia DONA Cluj, cu specializarea în farmacie clinică, ne explică cum pot fi utilizate corect pilulele contraceptive şi când putem să apelăm la „pilula de urgenţă”.

Pilula contraceptivă – cum o alegem şi cum aflăm dacă ni se potriveşte

Pilula contraceptivă este un medicament cu administrare orală ce conţine hormoni precum estrogenul şi progesteronul, ce imită acţiunea hormonilor naturali din corpul unei femei. Rolul principal este împiedicarea ovulaţiei şi, prin urmare, evitarea apariţiei unei sarcini nedorite. Ajută, de asemenea, la reglarea ciclului menstrual lunar. Este bine de ştiut, totodată, că nu afectează fertilitatea sau posibilitatea de fi rămâne însărcinată pe termen lung. De asemenea, un alt aspect important cu privire la pilulele contraceptive este acela că nu asigură protecţie împotrivă bolilor cu transmitere sexuală (BTS).
Pentru a afla care sunt pilule contraceptive potrivite pentru noi, este recomandat să apelăm la sfatul medicului ginecolog. În urma efectuării unor analize şi ţinînd cont de anumiţi indicatori precum concentraţia hormonală din organismul nostru, vârsta şi stilul de viaţă, specialistul poate stabili metoda contraceptivă indicată.

Contracepția de urgență

Cunoscută sub denumirea de „pastila sau pilula de a doua zi”, contracepţia de urgenţă este cea mai eficientă şi sigură metodă prin care putem preveni apariţia unei sarcini nedorite ca urmare a unui contact sexual neprotejat. Pornind de la denumirea sa, ne dăm seama că aceasta trebuie administrată cât mai curând după producerea actului sexual, pentru a evita apariţia unei sarcini. Dacă medicamentul nu este administrat în intervalul de timp menţionat pe prospect, acesta nu va mai avea acelaşi efect.
„Pilula de a doua zi” funcţionează întocmai precum anticoncepţionalele obişnuite, dar conţine o cantitate de hormoni mai ridicată şi mai concentrată, tocmai pentru a produce un efect rapid. În farmacii, acestă pilulă este comercializată sub diverse forme.
„Principala diferență constă în administrare. Aceasta se poate lua în doză unică sau o doză la 12 ore. Ambele forme conțin același hormon, iar dozele cumulate sunt aceleași. De regulă, eu recomand varianta cu două comprimate, chiar dacă trebuie două administrări, fiindcă în acest mod doza de hormoni administrată odată este mai mică și scade riscul de reacții adverse”, a explicat farm. DONA Sandra Filip.
Cele mai frecvente reacţii adverse ce apar în urma administrării acestui medicament sunt: stările de rău, sângerările neregulate până la următoarea menstruație, durerile de burtă şi durerile de cap. În cazul în care apar vărsături sau scaune apoase în primele trei ore de la ingerarea medicamentului, este necesar să repetaţi doza. De asemenea, un alt efect posibil al „pilulei de a doua zi” poate fi dereglarea ciclului menstrual.
Fie că administrăm o pastilă contraceptivă obişnuită sau apelăm la contracepţia de urgenţă, este important să informăm personalul din farmacie dacă ne aflăm sub incidenţa altui tratament, pentru a evita apariţia unor eventuale reacţii adverse.
Atenţie, metoda contraceptivă de urgenţă nu trebuie utilizată ca o contracepţie obişnuită. Folosirea repetată la intervale scurte poate conduce la scăderea efectului și la creșterea frecvenței apariției reacțiilor adverse.
Surs foto pilule anticoncepţionale: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton