Un bărbat cu COVID-19 a petrecut 203 zile internat în spital, dintre care jumătate le-a petrecut la ATI, după cum arată BBC, citat de Libertatea.
Este vorba despre Sean Hunte, care are 58 de ani și locuiește în Marea Britanie. El a ajuns la spital în luna ianuarie a acestui an, cu scopul de a se trata de diabet și pancreatită. Ulterior, s-a infectat cu coronavirus, iar lucrurile au degenerat. Familia lui a fost chemată de trei ori la unitatea medicală pentru a-și lua rămas bun, întrucât doctorii erau convinși că nu va supraviețui. El a trebuit să fie conectat al ventilator.
„Mi-au trimit un consilier pentru îngrijiri paliative, care mi-a explicat cum decurge procesul și mi-a spus ce medicamente va trebui să ia pentru a-l ajuta să moară fără dureri”, a explicat soția bărbatului, Jennie. „Le-am spus însă că nu sunt gata să fac asta, nu sunt gata să îl văd murind”.
Chiar și Sean Hunte a spus că era convins că nu va scăpa cu viață, în condițiile în care medicii i-au spus că e aproape de moarte. „Mă simțeam oribil, nu mă puteam mișca, nu puteam vorbi, pentru că îmi făcuseră o traheotomie”, a povestit bărbatul. „Senzația generală de oboseală era cumplită, aveam halucinații oribile. Obișnuiam să joc tenis de trei ori pe săptămână și să merg la sala de fitness, dar acum nu pot merge fără ajutor”.
Hunte a suferit și din cauza a șapte operații pentru pancreatită acută. „Sean a fost pe patul de moarte”, a spus doctorul Bhaskar Kumar, specialistul care a condus echipa de chirurgie. „A avut insuficiență multiplă de organe, cu un prognostic sumbru, ținând cont de cele două boli de care suferea, pancreatită acută și COVID”. Kumar a mai spus: „În fața acestei bătălii fără șanse am continuat să credem că îl putem salva”.
Sean Hunte a avut un mesaj pentru persoanele nevaccinate anti-COVID-19: „Riscul este pur și simplu prea mare. Trebuie să vă faceți vaccinul. Trebuie să vă protejați pe voi și pe cei dragi. E prea mult”.