Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a transmis un mesaj important persoanelor care au fost imunizate cu serul produs de AstraZeneca. Mesajul vine după ce, în mai multe țări (Danemarca, Italia, Norvegia, Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania, Letonia și Islanda), vaccinul de la AstraZeneca a fost suspendat pentru că s-a observat formarea unor cheaguri de sânge în rândul pacienților cărora le-a fost administrat. Loturile de vaccin de la AstraZeneca sunt diferite, iar în România a ajuns doar cel regăsit și în Italia cu probleme. La noi, peste 200.000 de persoane au fost imunizate cu vaccinul de la Astra Zeneca.
Medicul spune că cei care au primit acest ser nu trebuie să se alarmeze cât timp nu prezintă nicio modificare a stării de sănătate.
Citeşte şi: Situație aparte: zeci de profesori au refuzat vaccinul când au aflat că e de la AstraZeneca, nu Pfizer
„În primul rand, să nu intrăm panică! Cât timp sănătatea este bună, cât nu apar modificări cu simptome noi, oameni trebuie să fie liniștiți. Nu există o recomandare particulară în acest caz. Nu luăm anticoagulante, nici antiagregante. Stilul de viață rămâne același. Luăm legătura cu medicul de familie la momentul în care apare o modificare în starea de sănătate, indiferent de natura ei. Sunt peste 200.000 de persoane vaccinate cu vaccinul de la compania AstraZeneca. În România nu au fost raportate efecte adverse deosebite legate de acest tip de vaccin. Au fost, într-adevăr, raportate mai frecvent reacții adverse, dar ele sunt cele anticipate, cunoscute, respectiv cele locale la locul de administrate și cele generale, care constau în durere de cap, febră, frisoane, dureri musculare sau articulare, care persistă, într-adevăr, pe o perioadă mai îndelungată de timp, de circa una-două-trei zile medie și care se ameliorează sub tratamentul obișnuit cu antitermic și antiinflamator”, a explicat medicul, în emisiunea ”Sinteza Zilei”, de la Antena3.
Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI
Valeriu Gheorghiță a mai spus că a luat legătura cu cei din Austria și aceștia i-au recomandat să nu oprească vaccinarea cu AstraZeneca, ci doar să suspende lotul cu probleme.
„I-am întrebat pe cei din Austria care este opinia lor. Au spus că nu recomandă sistarea vaccinării cu AstraZeneca. Ei au pus în carantină doar acel lot (n.r. – un alt lot decât cel semnalat în Italia) Nu am reușit să luăm legătura cu colegii din Italia. Decizia de suspendare în statele care au anunțat acest lucru este individuală, pentru fiecare stat european. Agenția Europeană a Medicamentului spune că nu există indicii care să sugereze cauzalitate”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare martie 12, 2021 11:34 am