Merele, sănătoase şi la îndemână

.

Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă, spun englezii. Se pare că au dreptate. Un fruct atât de modest şi banal cum este mărul are numeroase beneficii în privinţa sănătăţii.

De ce sunt merele atât de sănătoase?

Coaja mărului are reale proprietăţi anticancerigene, a arătat un studiu de la Universitatea Wisconsin. Totul se datorează antioxidanţilor conţinuţi în ea, care sunt capabili să încetinească dezvoltarea cancerului de prostată şi sân. Studiul confirmă ceea ce mulţi bănuiau deja: merele sunt sănătoase dacă le mâncăm cu tot cu coajă.

Dar nu trebuie să te gândeşti doar la proprietăţile lor anticancerigene. Merele contribuie la sănătatea inimii pentru că nu conţin sodiu, dar au şi cantităţi mici de potasiu, astfel că cine le consumă în mod regulat nu ar trebui să aibă probleme cu tensiunea arterială.

De asemenea, merele au darul de a ţine sub control colesterolul, tot prin substanţele din coajă. Acestea reduc nivelul colesterolului „rău” dacă consumi doar două mere pe zi.

Deşi nu sunt încă suficiente dovezi în această privinţă, unele studii au arătat că merele previn şi alte boli: cancerul de sân, plămâni şi ficat, diabetul şi chiar maladia Alzheimer.

Bogate în fibre, merele previn constipaţia, ceea ce ajută la sănătatea colonului şi la păstrarea siluetei.

De altfel, mărul este o gustare ideală în cura de slăbire. Nu conţine deloc grăsimi, are puţine calorii – în jur de 80 pentru un măr fără cotor – iar fibrele din el îţi dau senzaţia de saţietate.

Merele, fructe cu o istorie bogată

Se pare că merele erau fructele favorite ale vechilor greci şi romani. Dar istoricii spun că există dovezi ale consumului lor cu mult înainte de era noastră. Arheologii au găsit mere printre ruinele unor locuinţe preistorice. Se pare că primii meri au fost descoperiţi destul de aproape de noi, în zona dintre Marea Neagră şi Marea Caspică.

Astăzi ei sunt cultivaţi în toata lumea, inclusiv în zonele nordice pentru că înfloresc primăvara târziu, deci temperaturile scăzute nu afectează fructul. Totuşi, cei mai mari producători rămân China, Statele Unite şi Turcia.
Conform Wikipedia, China a produs 22 milioane tone de mere în 2005, ceea ce reprezintă doar o mică parte din cele 55 milioane de tone produse la nivel mondial. Valoarea lor se ridică la 10 miliarde de dolari.

Un măr începe să dea roade la patru-cinci ani de la plantare, însă poate să trăiască până la 100 de ani. Există şi meri mai longevivi. Cel mai bătrân măr din SUA a fost plantat în 1647, în Manhattan şi încă făcea fructe în 1866, când a fost lovit de un tren deraiat. A rezistat aproape 220 de ani şi probabil ar fi continuat să rodească.

Şi un alt record: cel mai greu măr recoltat vreodată a avut 1,85 kilograme şi a fost descoperit în Japonia. 

La nivel mondial se cultivă peste 7500 de soiuri de mere, unele pentru a fi mâncate crude, altele pentru a fi gătite sau transformate în cidru.

Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale