„Vin Sărbătorile, nu sfârşitul lumii” ne avertizează dr. Gheorghe Mencinicopschi, care îndeamnă la cumpătare în zilele de sărbătoare, chiar dacă mesele vor fi pline.
„Stop exceselor alimentare!” mai spune dr. Mencinicopschi, într-o campanie menită să atragă atenţia asupra efectelor nocive pe care le au excesele alimentare.
După cum arată numărul mare de români ajunşi la spital cu indigestii în fiecare an, avem prostul obicei de a consuma în exces produse tradiţionale, de la carne de porc până la dulciuri şi, desigur, alcool.
Sarmalele, risc de indigestie
Nimeni nu spune că ar trebui să renunţăm la mâncărurile tradiţionale, care stau pe masa de Crăciun de atâţia şi atâţia ani, însă dr. Mencinicopschi ne atrage atenţia că bunicii şi străbunicii noştri mâncau sarmale, de pildă, doar la ocazii speciale şi în cantităţi moderate.
De altfel, sarmalele sunt printre alimentele cele mai greu de digerat din cauza combinaţiei de carne tocată şi orez, acesta din urmă având conţinut de amidon. „Atentie! Aproape toate felurile tradiţionale de mâncare sunt preparate din ingrediente incompatibile, din îmbinarea cărora rezultă alimente greu de digerat, hipercalorigene, care stropite generos cu alcool ne pot trimite de urgenţă la spital!” avertizează dr. Mencinicopschi pe site-ul său, DoctorMenci.ro.
Cei care au ţinut post o vreme îndelungată riscă cel mai mult, fiindcă au mai multe şanse să se aleagă cu indigestii sau crize pancreatice acute.
Cum să eviţi indigestia după masa de Crăciun
Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne recomandă să ne bucurăm de bunătăţile Crăciunului, însă cu moderaţie, luând mese mici şi dese, mestecând încet şi consumând câte un singur fel de mâncare la o masă. Nu uita de plimbările în aer liber şi încearcă să nu fumezi în camera în care mănânci.
„Pentru orice eventualitate este indicat să folosim suplimente alimentare digestive pe bază de enzime şi săruri biliare. De asemenea, se recomandă consumul de ananas crud pentru uşurarea digestiei” mai spune dr. Menci în cadrul campaniei sale de educare a românilor cu privire la riscurile exceselor alimentare.
Foto: Shutterstock