Melanomul, cel mai agresiv cancer de piele. Cine sunt persoanele care riscă cel mai mult să dezvolte boala

.

Melanomul este o formă agresivă de cancer de piele care își găsește originea în melanocite, celulele responsabile de producerea pigmentului. Această afecțiune poate apărea atât în zonele expuse la lumina soarelui, cât și în regiuni mai puțin vizibile, precum talpa piciorului sau zona genitală.

Unul dintre factorii majori de risc pentru dezvoltarea melanomului este expunerea excesivă la radiațiile ultraviolete (UV), indiferent dacă provin de la soare sau de la surse artificiale, precum aparatele de bronzat.

Pompierii sunt expuși constant la radiații UV și la substanțe chimice

Un recent recent publicat în Jurnalul American de Medicină Industrială a adus în prim-plan o realitate îngrijorătoare: pompierii se confruntă cu rate semnificativ mai mari de incidență și mortalitate a melanomului în comparație cu populația generală.

Cercetarea, concentrată pe evaluarea impactului expunerii profesionale asupra stării de sănătate a pompierilor, a evidențiat faptul că expunerea la raze ultraviolete și la agenții cancerigeni prezenți în materialele ignifuge contribuie în mod semnificativ la aceste cifre alarmante.

„Descoperirile sunt într-adevăr îngrijorătoare, dar, din păcate, nu ne așteptam să fie altfel. Pompierii sunt expuși constant la radiațiile UV și la substanțe chimice nocive în timpul intervențiilor, ceea ce reprezintă un factor major de risc pentru dezvoltarea melanomului. În cazul lor, expunerea la radiațiile UV nu se limitează doar la sursa naturală. Acești eroi sunt adesea expuși la condiții extrem de dificile, inclusiv flăcări și fum dens, în timpul misiunilor lor.

Pe lângă aceasta, materialele ignifuge și alte substanțe chimice din mediul lor de lucru pot conține agenți cancerigeni care amplifică riscul de dezvoltare a melanomului. Ca urmare, este imperativ să implementăm un screening regulat al pielii pentru a depista în stadii incipiente melanomul și alte forme de cancer de piele”, explică Dr. Anca Mihaela Stanciu.

Citeşte și: O femeie care a crezut că are doar un coș pe nas a fost diagnosticată cu cancer de piele

Semnele care anunță boala

Potrivit specialistului, suspiciunea de melanom poate apărea atunci când o aluniță suferă modificări, apare mai frecvent după vârsta de 25-30 de ani, crește în dimensiune și în volum și prezintă multiple culori, de la roz albicios la cafeniu și negru.

Melanomul poate varia în dimensiuni, de la foarte mic, de câțiva milimetri, până la dimensiuni mai mari, de câțiva centimetri. De obicei, acesta evoluează fără simptome evidente, ceea ce face identificarea sa precoce esențială.

Citeşte și: 5 lucruri pe care nu le știai despre cancerul de piele

Citeşte și: Cum recunoști cele mai comune tipuri de cancer de piele

Citeşte și: Dan Chișu, totul despre lupta cu cancerul de piele

ABCDE – pentru identificarea alunițelor suspecte

”ABCDE” este ghidul care poate ajuta la monitorizarea semnelor alarmante în cazul unei alunițe:

Asimetrie: Alunițele normale sunt, în general, simetrice. În contrast, alunițele suspecte pot să prezinte o asimetrie în ceea ce privește forma lor.

Bordură: Marginile unei alunițe sănătoase sunt de obicei regulate și bine definite. În cazul alunițelor suspecte, marginile pot fi neregulate sau inegale.

Culoare: O aluniță sănătoasă poate avea o singură culoare uniformă. În schimb, alunițele suspecte pot avea variații de culoare, cum ar fi nuanțe de maro, negru, roșu sau albastru.

Diametru: Alunițele normale sunt, în general, mai mici, având un diametru sub 6 milimetri. În cazul alunițelor suspecte, acest diametru poate fi mai mare.

Evoluție: Dacă o aluniță suferă schimbări semnificative în timp, cum ar fi creșterea în dimensiune, modificări ale culorii sau apariția simptomelor asociate, este recomandat să consultați un medic. Un dermatolog poate efectua o evaluare și decide asupra necesității unor investigații suplimentare.

Foto: Shutterstock

Ultima modificare august 25, 2023 3:15 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale