Pastile, plasturi, spray-uri – la gunoi! Câteva gesturi simple, executate cu vârfurile degetelor, te scapă de migrenă sau insomnie şi îţi fortifică circulaţia sanguină ori sistemul imunitar.
Vechii indieni le considerau gesturi sacre, ce reechilibrează energiile trupului şi spiritului. Mergi pe mâna lor!
Relaxant, amuzant, sănătos
Te-ai aşezat comod, în poziţia lotusului – spatele drept, umerii relaxaţi, mâinile sprijinite pe genunchi. În cameră este cald (în jur de 23° C) şi linişte? Începem! Iată cinci gesturi care, potrivit înţelepţilor indieni, pun în mişcare energiile fizice şi spirituale. Alege-le pe cele ce rezolvă problemele tale şi execută-le cu ambele mâini. Şi dacă le-ai executa pe toate şase? Ar dura cam două ore, dar ai fi în mare formă.1. Pentru a scăpa de durerea de cap
Aşază inelarul la baza degetului gros, în timp ce degetul gros, arătătorul şi mijlociul se ating. Degetul mic îl ţii întins. Fă acest exerciţiu câte 5 minute, de 2-3 ori pe zi şi ai scăpat de migrene.
Degetul gros şi arătătorul mâinii drepte se ating; la fel – degetul mic şi degetul gros de la mâna strângă. Celelalte degete rămân întinse. Păstrează poziţia, ţinând ochii închişi, timp de 5 minute, înainte de a merge la culcare.
Apasă, cu degetul gros, la baza inelarului, în timp ce întinzi bine celelalte patru degete. Repetă mişcarea de 3-4 ori pe zi, câte 5 minute, de preferinţă – dimineaţa şi seara, ca să pui sângele în circulaţie.
4. Ca să te descarci de agresivitate
Închide pumnul fără să strângi şi aşază degetul gros pe inelar. Inspiră, strângând pumnul, timp de 5 secunde, apoi expiră profund, eliminând aerul pe gură şi relaxând pumnul. Repetă de 10 ori. Apoi scutură mâinile.
5. Ca să-ţi fortifici sistemul imunitar
Îndoaie indexul sub degetul gros. Apoi apasă uşor, cu vârful degetului gros, unghia degetului mijlociu, întinzând inelarul şi degetul mic. Poţi sta aşa, câte 10 minute, de 3-5 ori pe zi? Excelent! Îţi fortifici sistemul imunitar.