Apelul medicilor din Sf. Gheorghe către pacienți: „Nu vă mai tratați acasă cu palincă”

.

Medicii îi roagă pe oameni să nu mai aștepte până în ultimul moment pentru a merge la spital, și nici să nu se mai trateze acasă cu pălincă, după cum arată Libertatea.

Managerul Spitalului Județean din Sf. Gheorghe, județul Covasna, Andras Nagy Robert, a făcut un apel către cetățeni să meargă la medic încă de la primele simptome ale bolii. Medicul a spus, conform Agerpres, că mulți pacienți cu COVID-19, dar și cu alte boli, amână să meargă la medic și aleg să stea acasă până ajung în stare gravă.

„Pacienţii care constată apariţia unor simptome specifice să vină şi să caute un medic, medicul de familie, un medic specialist”, a spus Andras Nagy Robert într-o conferință de presă. „Să vină la spital, să nu amâne venirea în spital pentru ultimul moment, pentru că, dacă este într-o fază preliminară, atunci evoluţia bolii poate fi mult mai favorabilă. Nu mă refer doar la COVID-19, mă refer în general la toate situaţiile. Observăm în ambulatoriu că pacienţii vin într-o stare gravă. Chiar şi la Urgenţă observăm acest lucru şi, la fel, în mod repetat facem apel la populaţie de a rezolva problemele medicale cât mai repede cu putinţă, să apeleze la un medic specialist care să ghideze evoluţia bolii”.

Citește și: Un fost ofițer CIA, care a numit pandemia „o farsă”, a murit de COVID-19

Citește și: Ministrul sănătății: 5 copii sunt internați la ATI cu COVID-19, toți din familii nevaccinate

Citește și: O nouă variantă de coronavirus, descoperită în Columbia – ce știm despre varianta Mu

Citește și: Este oficial: 70% din populația adultă din Europa a fost vaccinată anti-COVID-19

Directorul medical al spitalului, dr. Roșu Matyas, a subliniat că boala COVID-19 este una „destul de perfidă”, deoarece unii pacienți nu prezintă simptome, chiar dacă stare lor de sănătate este alterată.

„Nu aş putea să vă răspund de ce nu vin”, a spus doctorul. „Probabil că mulţi stau acasă că poate mă vindec cu Paracetamol, poate nu vor să se testeze, nu ştiu de ce vin târziu. Există persoane cărora le e teamă, alte persoane spun că lasă, îmi trece, e doar o viroză, nu există COVID, stau acasă şi mă fac bine de la ceaiuri, şi palincă, şi paracetamol şi când nu mai pot, atunci vin. Pe de altă parte, COVID este o boală destul de perfidă, în sensul că te simţi destul de bine chiar şi cu o saturaţie de oxigen de 80%, pacientul nu îşi dă seama că este aşa de grav. Se simte bine dacă stă în pat, nu face un efort deosebit şi nu îşi dă seama că, de fapt, este într-o stare gravă”.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare februarie 11, 2022 3:02 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale