Conf. dr. Ovidiu Bratu, medic primar urolog în cadrul Spitalului Militar Central din Bucureşti, a detaliat, potrivit adevărul.ro, consecinţele infectării cu SARS-CoV-2 în urologie, în cadrul campaniei Asumă-ţi să fii sănătos!
Cu toate că această boală infecţioasă afectează cu precădere aparatul respirator, există studii recent publicate, în care se menţionează că este posibilă şi afectarea tractului uro-genital. Acest lucru este susţinut şi de numărul mare de cazuri cu formă severă care dezvoltă insuficienţă renală acută (până la 30% din pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19 dezvoltă insuficienţă renală acută), rata mortalităţii în rândul acestor pacienţi fiind extrem de mare, aceasta variind între 60% şi 90%.
Citeşte şi: Cum se simte primul voluntar vaccinat împotriva coronavirusului
Potrivit medicului urolog, s-a observat că pacienţii care au dezvoltat forma severă de boală au avut valori ale creatininei serice considerabil mai mari faţă de cei care nu au dezvoltat forma severă a bolii. Această diferenţă a fost regăsită şi atunci când au fost comparaţi pacienţi cu forma uşoară de Covid-19 cu pacienţi diagnosticaţi cu pneumonie non-Covid-19.
Cauza acestui fapt este interacţiunea dintre virusul SARS-CoV-2 şi receptorii enzimei de conversie ai angiotensinei de tip II, precum şi cu proteaza serică TMPRSS2, ceea ce permite accesul virusului la nivel celular. Cele două enzime au fost identificate la nivelul mai multor organe şi ţesuturi ale aparatului urogenital (rinichi, glande suprarenale, vezică urinară, prostată, vezicule seminale, epididim, testicule – tubii seminiferi şi celulele Leydig mature), astfel este posibil ca aceste organe să fie susceptibile apariţiei unor leziuni secundare infecţiei cu SARS-CoV-2.
Medicul a mai explicat că apariţia insuficienţei renale acute la pacienţii cu Covid-19 poate fi şi rezultatul procesului septic sau a şocului septic, caracteristice fazelor severe ale bolii, care determină apariţia unui fenomen hiperinflamator cunoscut ca furtuna citokinelor sau secundar acţiunii răspunsului imun la nivel renal. Preexistenţa insuficienţei renale este un predictor pentru mortalitate în contextul infecţiei cu SARS-CoV-2, în special în rândul populaţiei vârstnice care de obicei asociază multiple patologii care amplifică suplimentar riscul de mortalitate.
sursa foto – 123rf.com
Ultima modificare aprilie 27, 2020 12:55 pm