Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a făcut recent o postare pe rețelele sociale în care spune că în România „o jumătate de milioane de persoane vor muri de COVID-19„.
Medicul a explicat că de la începutul anului curent, peste „300 de mii de români au fost diagnosticați cu COVID-19, iar dintre aceștia, peste 8000 au decedat”.
Gabriel Diaconu a explicat că ”fatalitatea de caz a rămas neschimbată, la valoarea de 2.7%, de mai bine de șase luni”.
„Lăsând la o parte conceptul de ‘val sau ‘cocoașă, progresia acestei boli în populație nu a putut fi, până la acest moment, oprită. Doar încetinită. Fatalitatea de caz NU a scăzut niciodată sub 2.5 – 2.7%, și după aproape 1 milion de infectări – independent de procentul celor diagnosticați vs. ne-diagnosticați, și lăsând la o parte ‘zgomotul statistic al testării, putem propune că această pondere – relativ stabilă și în alte țări – reprezintă mortalitatea prin COVID.
La o mortalitate de 2.5%, dacă te uiți la TOATĂ populația României încă ne-acoperită vaccinal, de vreme ce imunitatea obținută prin infecția însăși tinde să scadă după 6 luni, mai devreme sau mai târziu peste jumătate de milion de români vor muri de COVID, dacă nu întrerupem lanțul de transmitere pandemic.
Citeşte şi: Ce mănâncă Ramona Bădescu pentru a arăta perfect la 52 de ani. Actrița are și un truc matinal care face minuni pentru siluetă
Citeşte şi: Cântăreața Celia a avut COVID-19: „A fost un coșmar pentru mine”
Citeşte şi: Actrița Tori Spelling, celebra Donna din ”Beverly Hills 90210”, este însărcinată pentru a șasea oară
Citeşte şi: Înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu, amânată. Familia a refuzat să-i ridice trupul neînsuflețit de la morga spitalului
Acest procent nu ia în considerare timpul. Măsurile de restricție nu rezolvă fatalitatea, doar distanța temporală dintre cazuri, respectiv decese. Singurul lucru știut, acum, care previne fatalitatea este vaccinul, unde cele mai recente studii arată o protecție de aproape 100% cât privește complicațiile fatale ale infecției cu SARS-CoV-2.
Admițând că, în septembrie, vom ajunge la 10 milioane de persoane imunizate, riscul de fatalitate brut, ne-ajustat pentru vârstă, va fi totuși de ordinul sutelor de mii din rândul celor ne-vaccinați”, a scris Diaconu, în mesajul său publicat pe pagina personală de Facebook.
Medicul a mai vorbit despre măsurile actuale luate de autorități cu privire la restricționarea deplasării în afara domiciliului, fără un motiv bine întemeiat, după orele 22.00 de luni până joi, respectiv 20.00 în weekend, precizând că ele nu „salvează vieți decât marginal”: „Intervențiile care modifică mobilitatea oamenilor nu au decât o singură destinație: modularea fluxului în spital. Ele NU salvează vieți decât marginal, câtă vreme sistemul medical își face treaba. Mai devreme sau mai târziu, cu excepția acelor măsuri care reduc draconic mobilitatea la sub 20% din normal, orice interdicție este ineficientă cât privește evoluția per caz.”
Foto – 123rf.com
Ultima modificare aprilie 5, 2021 4:15 pm