Medicul Emilian Imbri, despre valul patru de COVID-19: „Drame și pierderi vor mai fi, chiar dacă numărul de infectări va scădea”

.

Deși numărul de infectări COVID-19 a ajuns la un platou în ultimele zile, pacienți cu cazuri grave vor continua să existe, mai ales în cazul celor care se tratează acasă, de capul lor.

Aceasta este părerea medicului Emilian Imbri, expert în sănătate, conform Digi24. El a spus că platoul la care am ajuns costă mult, pentru că zilnic sunt peste 400 de decese.

„Vom merge o perioadă – o săptămână, două, mai liniștit fără să mai urcăm, sper, deși vin din urmă niște persoane care vor fi depistate pozitiv de la evenimentele care au mai avut loc între timp”, a spus Imbri. „Și masca, și depărtarea și vaccinarea din plin din ultima vreme își vor arăta rezultatele în 2 săptămâni. Acum suntem pe un platou, evident, pentru că e a cincea sau a șaseaa zi când n-am mai avut salturi”.

El a mai zis că presiunea pe spitale este aceeași în momentul de față: „Dacă platoul rămâne platou, în curând începem să scădem. Presiunea pe spitale este însă aceeași și, deși vom începe să scădem, gravitatea cazurilor se va păstra și un număr mare din cei care rămân în spitale și care vor mai veni în spitale se vor agrava și vor trebui să ajungă la tratamente mai dure și în final să ajungă în ATI. Drame și pierderi vor mai fi, chiar dacă numărul de infectări va scădea”.

Citește și: Medic român din Franţa: „Cei cu idei ciudate despre vaccin au avut acces limitat la emisiuni TV”

Citește și: Mesajul unui preot din Vrancea: „Vaccinaţi-vă! Păziţi-vă! Rugaţi-vă! Dumnezeu se descoperă şi prin ştiinţă”

Citește și: Medic ATI: „În zilele acestea se stinge o întreagă generaţie de bunici”

Citește și: Comuna din România cu 80% din populație vaccinată și zero cazuri de COVID-19

Medicul le amintește oamenilor depistați pozitiv cu COVID-19 să nu se trateze acasă cu scheme de tratament găsite pe internet, întrucât unele medicamente pot afecta ficatul și pancreasul.

„Am senzația că oamenilor nu le e frică de spital, ci de doctori, pentru că doctorii nu cad la învoieli, nu negociază cum și-ar dori pacientul”, este observația medicului. „Când medicul cedează și îi oferă pacientului Tocilizumab și muștar, că așa vrea pacientul, ăla nu mai e doctor. Medicul explică de ce nu îi dă și muștar la Tocilizumab. Își face schema de tratament pe care o adaptează la pacient. El înțelege pacientul, știe structura lui, știe bolile și atunci se adaptează”.

Foto – 123rf.com

Ultima modificare octombrie 28, 2021 7:40 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale