Cum se manifestă paraziţii intestinali

.

Cele mai răspândite infecţii parazitare – giardioza, ascaridioza, oxiuraza şi trichineloza – afectează peste 30% din populaţia lumii.
Paraziţii intestinali, organisme vii care trăiesc în interiorul unor „gazde” de origine umană sau animală, pot acţiona în tăcere, fără să apară simptome evidente aşa că e posibil să îi ai fără să ştii dacă nu faci analize specifice periodic. Paraziţii intestinali pot trăi în tractul nostru digestiv ani de zile până să ne dăm seama de acest lucru favorizând apariţia unor afecţiuni precum cefaleea, flebitele, trombozele venoase şi chiar şocurile anafilactice.

De ce apar infecţiile parazitare

Principalii vinovaţi sunt consumul de carne crudă sau insuficient preparată, fructele şi legumele nespălate, igiena corporală precară şi sistemul imunitar slăbit.

Odată cu alimentul contaminat înghiţim ouăle paraziţilor, care ajung în intestinul subţire unde se transformă în larve care mai apoi străbat peretele intestinal şi trec în colon sau, transportate de sânge, ajung în ficat, stomac sau plămâni.

Cei mai răspândiţi paraziţi intestinali la om

Giardia – Giardioza se ia prin înghiţirea de alimente infestate cu chisturi de Giardia Lamblia. În intestin, aceste chisturi se transformă în larve şi se prind de mucoasa intestinală cauzând diaree, malabsorbţie, greţuri şi vărsături.
 
Limbricii – aceşti paraziţi provoacă Ascaridioza. Din intestin, larvele ajung, prin sânge, în plămâni unde se transformă în limbrici adulţi şi se reîntorc în tubul digestiv pentru a se înmulţi. Limbricii cauzează greţuri, vărsături, lipsa poftei de mâncare, crampe şi balonare.

Oxiurii – aceşti paraziţi cu dimensiunea de un centimetru provoacă oxiuroză. Viermii migrează în porţiunea terminală a colonului şi dau senzaţia de mâncărime la nivelul anusului, în special noaptea. Acest lucru se datorează faptului că viermii femele ies noaptea din anus în zona perineală şi îşi depun aici ouăle. Simptomele oxiurozei nu sunt puternice şi de cele mai multe ori, persoanele care suferă de această afecţiune nu le dau importanţă ajungând să se trateze doar atunci când s-a instalat o formă severă.

Tratamente naturale pentru infecţiile parazitare


Pe lângă tratamentul obţinut de la medic, poţi încerca şi variantele naturiste cu usturoi, cuişoare, oregano, mentă sau un produs care le conţine pe toate, de exemplu Parasites Cleanse, de la Secom (59 lei).
 
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton