După ce şi-a pierdut singurul copil din cauza virusului HIV, Stănuţa Piciorea şi-a dedicat întreaga viaţă tinerilor seropozitivi pe care îi îngrijeşte şi îi sfătuieşte ca o mamă.
Când am luat legătura cu Eliza, tânăra infectată cu HIV despre care aţi citit săptămâna trecută, am cunoscut-o şi pe Stănuţa Piciorea, care este acum „mama” Elizei şi a celorlalţi tineri seropozitiv ce locuiesc în casa Baylor.
Stănuţa a fost obligată să înveţe ce înseamnă HIV şi SIDA din cauza unei experienţe pe care orice femeie ar considera-o cumplită: acum nouă ani, SIDA i-a răpit singurul copil, un băieţel de 12 ani.
Copilărie petrecută în spitale
Stănuţa lucrează de 11 ani cu tineri seropozitivi. Înainte să ajungă la Fundaţia Baylor a lucrat şi în alte case de tip familial. Aşa se face că, deşi ea însăşi este sănătoasă, ştie foarte bine ce înseamnă să fii seropozitiv în România.
„Nu le este deloc uşor acestor tineri care au fost loviţi de soartă şi au avut de două ori de suferit. Odată atunci când au fost abandonaţi de propriile lor familii, iar a doua oară când au aflat că suferă de această boală incurabilă.” Majoritatea tinerilor pe care îi îngrijeşte Stănuţa şi-au petrecut copilaria prin spitale.
Timp de câţiva ani buni, spitalul a fost casa lor, iar medicii şi asistentele le-au ţinut loc de familie.
Boala şi-a pus amprenta şi asupra psihicului. „Au întâmpinat multe greutăţi până acum. Unii au fost discriminaţi la şcoală, de colegi, sau în cartier de unii copii răutăcioşi. Acum întâmpină greutăţi în găsirea unui loc de muncă, pentru că nu toţi au studii sau chiar dacă au 10 clase, le-au terminat la o şcoală specială.”
„Sunt şi tineri care au terminat liceul, iar unii urmează o facultate, dar şi aceştia întâmpină greutăţi în găsirea unui loc de muncă pentru că li se cere experienţă. De cele mai multe ori nu spun de boala lor pentru că sunt respinşi.”
„Medicamentele sunt viaţa lor”
Stănuţa este acum mama a 12 copii. Şase dintre ei sunt independenţi, trei sunt semi-independenţi, iar ceilalti trei au nevoie de supraveghere continuă.
Viaţa lor depinde de tratamentul antiretroviral pe care îl iau: câte patru-cinci feluri de pastile de două ori pe zi. „Dacă mai capată şi alte infecţii oportuniste din cauza imunităţii scăzute, medicamentele pe care trebuie să le ia zilnic se înmulţesc”, explică Stănuţa.
„Aceste medicamente sunt viaţa lor. Dacă le întrerup, imunitatea scade şi starea lor de sănătate se agravează.”
Li s-a refuzat îngrijirea medicală
Copiii Stănuţei au fost învăţaţi să spună medicilor de boala lor pentru ca aceştia să ia toate măsurile de precauţie. Dar tocmai cei care ar fi trebuit să se îngrijească de sănătatea lor, sunt reticenţi când vine vorba să-i consulte. Au fost plimbaţi de la un cabinet la altul şi s-au găsit tot felul de pretexte pentru a nu fi trataţi.
„În decembrie 2009 una dintre tinere a hotărât să facă o întrerupere de sarcină. A fost plimbată şi sfătuită să aştepte ca să treacă sărbătorile de iarnă. Dar sarcina creştea şi apoi ar fi fost mult mai greu”, se plânge Stănuţa.
„Pai nu credeţi că aceşti medici sunt vinovaţi? Aceşti medici fac ca, apoi, persoanele seropozitive să meargă şi să îşi rezolve problemele la cabinete particulare fără să mai spună de diagnosticul lor.”
Infectaţi în spital
Stănuţa are şi un mesaj pentru toţi doctorii care se tem de persoanele seropozitive: „Să nu uităm, dragi medici, că aceşti tineri fac parte din acea generaţie a anilor 1986 – 1989. Au fost infectaţi în cadrul unor spitale din vina unui sistem sanitar defectuos sau, poate, din vina unor persoane incompetente”.
Iată că seropozitivii nu sunt neapărat „drogati” sau „desfrânaţi”, cum ne-am obişnuit să credem. Majoritatea nu s-au infectat prin relaţii sexuale şi nici prin seringi pline cu droguri. S-au infectat prin intervenţiile suportate în spitale. Dacă te-ai născut spre sfârşitul anilor ’80 şi tu ai fi putut fi unul din ei.
Tot în spital a fost infectat şi băieţelul Stănuţei. „Avea 12 anişori când a plecat de lângă noi. Acum este un îngeraş care veghează tot timpul asupra familiei lui şi a tinerilor cu care lucrez.”
„Au nevoie de noi”
Cel mai mult îşi doreşte să apară medicamentul minune care să vindece infecţia cu HIV. Chiar dacă ea şi-a pierdut deja copilul, speră să poată duce o viaţă normală, măcar cei pe care îi îngrijeşte acum şi pe care îi consideră ca fiind o a doua familie.
La fel de tare îşi doreşte ca oamenii să fie mai înţelegători cu seropozitivii. „Aceşti tineri au multe visuri şi speranţe” spune Stănuţa. „Haideţi să îi ajutăm să trăiască mai departe câte zile le va da Dumnezeu. Au nevoie de înţelegerea şi ajutorul nostru, al tuturor.”