Cum să fii mai suplă în doar 7 zile

.

Vrei să slăbeşti rapid, fără ca gătitul să îţi dea prea multe bătăi de cap?

Urmează dieta noastră express, pe cât de sănă-toasă, pe atât de săţioasă şi eficient

Prima zi

Micul dejun. Începe ziua cu un pahar de suc de portocale şi cu trei felii de pâine cu gem de caise. Gemul este de preferat să fie făcut în casă. Dacă îl cumperi din magazin, asigură-te că nu conţine E-uri.
La prânz. O porţie de spaghete cu suc de roşii, o salată verde şi câteva felii de ananas sunt de ajuns pentru a te sătura.
La cină. Pentru masa de seară, alege o gustare cu câteva felii de muşchi file, o salată de roşii şi un măr.
Trucul zilei: umple-ţi frigiderul cu salată, morcovi şi iaurt dietetic. Nu vei fi în pericol în caz că cedezi şi ai poftă de ceva „interzis”.

A doua zi

Micul dejun. Pregăteşte un bol cu cereale dietetice peste care adaugă un iaurt degresat.
La prânz. Taie câteva felii de dovlecel şi prăjeşte-le într-o tigaie de teflon, fără ulei. Găteşte şi o porţie de orez pentru garnitură. Se serveşte cu o salată de morcovi şi o pară, la desert.
La cină. Pregăteşte-ţi un peşte la grătar cu o salată verde. După masă, mă-nâncă o mandarină.  
Trucul zilei: mănâncă încet. Astfel, te vei simţi sătulă. Nu ezita să foloseşti la mâncărurile tale şi câteva verdeţuri aromate cum ar fi busuiocul, pătrunjelul, pentru a le da mai mult gust.

A treia zi

Micul dejun. Mănâncă trei felii de pâine integrală unse cu miere şi bea un suc natural de portocale.  
La prânz. Pentru masa de prânz alege un meniu care să conţină orez fiert, ciuperci la cuptor cu ceapă călită în ulei de măsline şi o salată de castraveţi.
La cină. Ultima masă conţine peşte file cu salată verde. Mănâncă apoi un kiwi, fruct cu un conţinut bogat în vitamine.
Trucul zilei: ridică-te de la masă imediat ce ai terminat de mâncat pentru a evita tentaţiile.

A patra zi

Micul dejun. Al patrulea mic dejun conţine o cafea fără zahăr şi  trei felii de pâine integrală cu unt. Dacă nu bei cafea, prepară-ţi un ceai verde sau de lămâie.
La prânz. Spanacul, datorită conţinutului bogat în fier, este ideal pentru o dietă. Opăreşte-l şi pune-l apoi într-o cratiţă cu ceapă călită în ulei de măsline. Fierbe şi nişte paste şi toarnă peste ele suc de roşii. La sfârşit, mănâncă un măr.
La cină. Fă-ţi o gustare cu peşte afumat şi salată verde. Ca desert, alege de data aceasta o banană.
Trucul zilei: încearcă să mănânci la ore fixe pentru a nu-ţi deregla ceasul biologic.

A cincea zi

Micul dejun. Mănâncă trei felii de pâine cu gem de fructe şi un pahar de suc natural de portocale.
La prânz. Prepară o porţie de spaghete cu ciuperci şi  câteva felii de dovlecel călite în ulei de măsline.
La cină. Pentru că este primăvară, o gustare cu roşii, brânză, salată verde şi două felii de pâine este excelentă.
Trucul zilei: bea multă apă, pentru a-i permite organismului să elimine toxinele acumulate.

A şasea zi

Micul dejun. Amestecă o ceaşcă de cereale cu un iaurt degresat.
La prânz. Prepară-ţi o porţie de orez fiert, peste care adaugă suc de roşii şi ton tăiat bucăţele. Nu uita de salata de legume şi de trei kiwi, la desert.
La cină. Pregăteşte două bucăţi de peşte la grătar. Serveşte-l cu o salată de roşii şi cu două felii de pâine.
Trucul zilei: nu ai timp să găteşti orez?  Încearcă altceva: înmoaie o pungă de crutoane din pâine integrală în brânză cremoasă degresată şi aşteaptă trei ore înainte de ale consuma.

A şaptea zi

Micul dejun. Şi în această zi, mănâncă trei felii de pâine prăjită cu gem de fructe şi un suc de portocale.
La prânz. În ultima zi, te poţi delecta cu o felie de pizza făcută pe vatră şi cu o salată de roşii cu ulei de măsline.
La cină. Pregăteşte o friptură la grătar, din carne de pui sau de vită. Pe lângă friptură, prepară şi o salată verde, cu porumb şi ulei de măsline.   
Trucul zilei: dedică mai mult timp activităţilor fizice. Mergi pe jos în fiecare zi câte 30 de minute. Nu ai reuşit să slăbeşti? Prelungeşte dieta cu încă o săptămână.

    
Vedete din Romania Vedete internationale