15 lucruri pe care nu le ştiai despre menstruaţie

.

Aproape 10 ani din viaţă îi petreci la menstruaşie, timp în care foloseşti peste 11.000 de tampoane. Află şi alte lucruri interesante despre menstruaţie şi tot ce ţine de ea.
1. În zilele noastre, o femeie din mediul urban are în jur de 450 de menstruaţii. În zonele rurale sărace, femeile au aproximativ 150 de menstre în cursul unei vieţii. În era preistorică, o femeie nu avea decât 50 de menstre pentru că pubertatea se instala mai târziu, menopauza mai devreme, iar sarcinile erau mai numeroase.

2. În timpul unei menstre pierzi între patru şi 12 linguriţe de lichid menstrual.

3. În timpul iernii, menstrele sunt mai dureroase, mai abundente şi durează mai mult.

4. Ovulul este cea mai mare celulă din corpul uman şi singura care se poate vedea cu ochiul liber.

5. La 20 de săptămâni de sarcină, un făt de sex feminin are aproximativ şapte milioane de ovule stocate în ovare. La naştere, multe din ele mor, rămânând numai două milioane. Până când fetiţa respectivă ajunge la pubertatea îi mai rămân maxim 500.000 de ovule, dintre care numai 400-500 vor avea şansa să ajungă la maturitate.

6. Aproape peste tot în lume femeile au o speranţă de viaţă mai mare decât bărbaţii. Unii specialişti cred că motivul este chiar menstruaţia. Sângele pierdut lunar trebuie înlocuit, iar această regenarare are mai multe beneficii asupra sănătăţii noastre.

7. Menstruaţia se poate opri dacă slăbeşti brusc sau faci un efort fizic foarte intens.  

8. Fetiţele supraponderale sau obeze au prima menstruaţie mai devreme decât cele cu o greutate normală.

9. Unii experţi susţin că ciclurile femeilor care locuiesc împreună ajung să se sincornizeze în timp, astfel că ele vor avea menstruaţie în acelaşi timp.  

10. Pe lângă sânge, lichidul menstrual conţine ţesut endomentrial, mucus cervical, dar şi secreţii vaginale.

Curiozităţi despre menstruaţie din trecut

 
11. În unele culturi se credea că lichidul menstrual este capabil să vindece negii, semnele din naştere, hemoroizii, epilepsia şi chiar boli letale. Primul absorbant folosit de o fată virgină era considerat un tratament pentru ciumă.

12. Femeile care sufereau de dureri menstruale erau trimise la psihiatru, căci crampele erau considerate o respingere a feminităţii.

13. În unele zone ale Indiei femeile semnalau faptul că sunt la menstruaţie purtând la gât o eşarfă pătată cu sânge menstrual.

14. În alte regiuni ale globului, existau colibe menstruale, unde femeile locuiau în cele câteva zile ale menstrei, aşa încât să nu contamineze bărbaţii.

15. Unii psihanalişti considerau că sângele menstrual provine din rana penisului tăiat al femeilor. Ei mai spuneau că menstruaţia e dovada inferiorităţii feminine.

Citeşte şi mituri despre menstruaţie!

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale