Atunci când vine vorba de părțile feminine, cel mai probabil nu ești atotcunoscătoare. Nu este nici o tragedie pentru că vaginul tău îți va comunica dacă există sau nu o problemă în acea zonă. Tot ce trebuie să faci este să fii atentă și să știi să asculți.
Vulva, adică partea externă a vaginului, conform definiției date de medicul Libby Edwards, specialist al acestui organ la Spitalul Carolinas Medical Center din Charlotte, statul american Carolina Nord, este cea mai expusă parte a organului reproducător feminin. Iritații, mâncărime, roșeață, pot apărea din cauza multor factori, iar vaginul ne indică acest lucru.
Iată care lucrurile pe care vaginul tău încearcă să ți le transmită!
Folosești produse pentru igiena intimă
Vulva secretă o substanță uleioasă menită să o protejeze de mișcările de frecare ale organului de diverse obiecte cu care intrăm în contact zilnic sau chiar de lenjeria intimă. Curățând cu produse cosmetice nu faci altceva decât să privezi zona intimă de aceste uleiuri protectoare, ajungând să ai o vulvă uscată, care va deveni în curând iritată, cu bășicuțe, roșeață sau care se descuamează. Cuvânt magic este apa. Medicul Cynthia Rasmussen, director pentru servicii vulvovaginale la Harvard Vanguard Medical Associates, din Boston, susține că zona trebuie curățată doar cu apă călduță.
Nu ai descoperit vaselina
Ai vulva iritată? Această trebuie bine hidratată, iar cea mai bună soluție la această problemă este vaselina. La fel care celelalte organe și vulva poate deveni uscată și trebuie tratată cu o cremă naturală, nu cu loțiuni care de obicei conțin alcool, parabeni și parfum.
Multe femei sunt alergice la latex sau spermicid, ”ingrediente” care compul prezervativele. Dacă în timpul contactului sexual ai o senzație de arsură, cel mai probabil ești alergică la prezervative. Vaginul poate deveni uscat și vei avea senzația de usturime. Renunță la prezervative și caută o altă soluție mai prietenoasă cu vaginul tău.
Porți lenjerie ”drăguță”
În general lenjeria sexy, îmbodobită cu tot felul de accesorii și din materiale foarte subțiri și fine, sunt și dunătoare zonei intime. Dacă îți plac prea mult chiloțeii roz cu multe volănașe dantelate… nu e de bine. Ia-ți gândul de la ei. Poartă-i doar 2-3 minute înainte de o partidă de sex și cam atât. Recomandat este să porți lenjerie din bumbac, pentru că pielea în acea zonă este foarte sensibilă, iar materialele sintetice îi dăunează.
Fie că folosești lama de ras, crema depilatoare sau ceara, esențial este să nu te epilezi înainte de contactul sexual. Nu vei face decât să te iriți foarte tare și să permiți formarea unor colonii de bacterii dăunătoare, generând chiar infecții.
Lenjeria ta miroase frumos
… dar pentru asta îți sacrifici sănătatea zonei intime. Dacă lenjeria intimă este foarte parfumată, cel mai probabil folosești detergent și balsam cu un conținut ridicat de parfum și înălbitori. Aceste două ingrediente irită foarte rău zona vulvei.