Comprese cu mălai sau sare fierbinte, pericol de arsuri grave
Un alt remediu universal din popor pentru dureri de burtă, arsuri gastrice, dureri menstruale, sau chiar răceală este aplicarea unor comprese calde pe locul dureros. Acestea sunt, de obicei, prosoape încălzite, umplute cu sare sau mălai încins. Cred că este evident de ce astfel de leacuri băbeşti pot fi periculoase, mai ales în cazul copiiilor. Arsurile provocate de o compresă prea fierbinte pot fi grave, se pot infecta şi pot aduce probleme mari de sănătate.
Şosetele cu oţet sau alcool etilic, periculoase pentru bebeluşi
Un alt caz cutremurător a fost cel al bebeluşului împachetat cu oţet până a suferit arsuri, deşi el suferea de febră mare din cauza unei pneumonii severe.
Copilul de doar 3 săptămâni a fost împachetat în feşe cu oţet de familie, deoarece avea febră foarte mare. În loc să fie dus la doctor, bebeluşul a suferit arsuri grave pe toată suprafaţa pielii şi acum se zbate între viaţă şi moarte.
Alţi copii din România au murit din cauza intoxicaţiei cu alcool după ce părinţii inconştienţi i-au împachetat cu prosoape cu spirt sau ţuică, pentru scăderea temperaturii.
Alcoolul a pătruns prin pielea sensibilă şi puternic vascularizată a bebeluşilor, care au murit în urma intoxicaţiei cu alcool etilic.
Sursa foto: Shutterstock