Kinga Sebestyen slăbeşte 500 de supraponderali cu Kangoo Jumps

.

Kinga Sebestyen, renumita antrenoare de fitness, lector la Federaţia Română ”Sportul pentru toţi” şi distribuitor al celebrelor ghete sport şi al programelor Kangoo Jumps, a iniţiat o campanie dedicată persoanelor supraponderale din România.
În acest sens, peste 500 de români s-au înscris pentru a intra într-un cantonament de trei luni, cu scopul de a scăpa de stratul de grăsime şi de kilogramele în exces. Participanţii, supravegheaţi de instructori din toată ţara şi de nutriţionişti, sunt decişi astfel să îşi schimbe radical stilul de viaţă, făcând mişcare şi fiind mult mai atenţi la alimentaţia zilnică.

Exerciţiile fizice

Programul inventat de Kinga Sebestyen, denumit ”Fat Burning”, constă în trei sesiuni de exerciţii în fiecare săptămână, conduse atât de ea, cât şi de antrenorii săi acreditaţi din toată ţara, îmbinate cu diete personalizate, întocmite de nutriţionist, pentru fiecare participant în parte.
Pentru ca cei înscrişi să fie şi mai motivaţi, la finalul cantonamentului, cei care au avut cele mai bune rezultate, vor fi premiaţi pe scena Convenţiei Internaţionale de Fitness de la sfârşitul lunii martie.

Rezultatele

Ineditul programului ”Fat Burning”, dezvoltat de Kinga Sebestyen, constă în îmbinarea ideală a sesiunilor de sărituri cu ghete Kangoo Jumps şi mişcările cu gantere uşoare ce au rolul de a tonifia muşchii braţelor, ai spatelui şi ai abdomenului. Mai mult, fiecare oră de program Fat Burning se încheie cu o serie de exerciţii pe saltea, participanţii executându-le purtând ghete Kangoo Jumps, care fiecare cântăreşte 2 kg.
În acest mod, se ard calorii, se subţiază stratul de grăsime, se elimină celulita, iar întreaga musculatură a trupului devine bine lucrată.
Prin urmare, efortul depus oferă rezultate rapide, uimitoare, iar moralul participanţilor se îmbunătăţeşte de la o sesiune la alta.

Distracţie eficientă

Sesiunile de ”Fat Burning” necesită efort continuu, dar fără a se ajunge la extenuare. Kinga a îndrumat chiar la realizarea unui mixaj muzical pe ritmurile căruia au loc toate exerciţiile fizice, şi care oferă un plus de veselie şi adrenalină, creând o stare de euforie similară dansului din discotecă, momente în care participanţii uită de grijile cotidiene şi formează o echipă unită.

Consiliere după program

Kinga Sebestyen participă la orele demonstrative din cadrul acestui program, monitorizând îndeaproape rezultatele participanţilor. După fiecare sesiune, ea stă de vorbă cu participanţii interesându-se direct de evoluţia acestora, încurajându-i şi oferindu-le sfaturi pentru continuarea programului.

Alimentaţie sănătoasă

Programul de nutriţie asociat orelor de ”Fat Burning” a fost creat de Kinga Sebestyen şi susţine o alimentaţie sănătoasă, bazată pe produse naturale, cu un consum zilnic de fructe, legume, cereale, carne slabă şi suplimente alimentare care sunt recomandate şi de specialiştii în nutriţie.

Vârste diferite

Cel mai tânăr participant la programul ”Fat Burning” are vârsta de 6 ani (limita acceptată pentru copii), iar cel mai în vârstă are 65 de ani.

    
Vedete din Romania Vedete internationale