Chinurile regelui George VI, ilustrate în filmul „The King’s Speech”, arată ca bâlbâiala este o problemă pe cât de amuzantă pentru ceilalţi, pe atât de dificilă pentru cel afectat.
„The King’s Speech”, filmul care i-a adus un Glob de Aur lui Colin Firth, se bazează pe un fapt real: regele George VI al Angliei era bâlbâit, o adevărată tortură pentru o persoană atât de importantă, nevoită să vorbească adesea în public. În plus, George era şi foarte timid, ceea ce agrava bâlbâiala la discursurile publice. După cum arată şi filmul, ajutorul a venit din partea unui logoped australian, Lionel Logue, care a lucrat cu regele până ce acesta a devenit capabil să ţină un discurs întreg numai cu mici ezitări.
Scenaristul David Seidler, el însuşi un copil foarte bâlbâit a vrut să arate cât de dureroasă este pentru cel afectat o problemă care pentru noi, ceilalţi, pare amuzantă.
De ce sunt unii oamenii bâlbâiţi
În cazul regelui George VI, unii au dat vina pe familie, care l-a forţat să scrie cu mâna dreaptă deşi el era stângaci. Se pare că stângacii au mai multe şanse să fie bâlbâiţi, iar boala se poate declanşa dacă sunt forţaţi să devină dreptaci. Totuşi, e numai o teorie.
Alţi specialişti vorbesc de o combinaţie de factori. Există şi o componentă genetică, dar pot fi de vină şi traumele fizice suferite de copil la naştere, traumele emoţionale, stresul intens sau deficienţele de auz.
Cum se tratează bâlbâiala
Din fericire, majoritatea copiilor care manifestă o bâlbâială uşoară îşi revin singuri pe măsură ce cresc, fără niciun tratament. Oricum, pentru a tăia răul din rădăcină, este bine ca ei să fie consultaţi totuşi de un logoped. Dacă bâlbâiala nu dispare, ea poate deveni un complex uriaş pentru copilul ajuns la şcoală sau grădiniţă.
Terapia vorbirii în acest caz urmăreşte dezvoltarea fluenţei prin exerciţii de respiraţie, pronunţie etc. Dacă există un factor psihologic sau dacă pacientul manifestă o timiditate excesivă, probabil că va fi consultat şi de un psiholog. În Bucureşti, te poţi adresa, cu trimitere de la medicul de familie, Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă”.
Ce este bâlbâiala
De obicei, prin bâlbâială înţelegem repetarea involuntară a unui sunet sau a unei silabe, însă boala se manifestă şi prin alte elemente care întrerup fluenţa limbajului: alungirea unor sunete – de obicei vocalele şi semivocalele – pauze involuntare, ezitări înainte de pronunţarea cuvintelor.
Ca şi gravitate, bâlbâiala variază de la mici ezitări abia perceptibile, până la blocaje care împiedică total exprimarea verbală.