Kate Middleton se pregătește să aducă pe lume cel de-al treilea copil. Ducesa de Cambridge a fost internată de urgență în această dimineață la spitalul St Mary din Londra, acolo unde i-a adus pe lume și pe ceilalți doi copii, au anunţat reprezentanți de la Palatul Kensington.
Din moment în moment se așteaptă venirea pe lume a celui de-al treilea copil în Familia Regală. „Ducesa a fost transportată cu maşina de la Palatul Kensington la maternitatea Lindo Wing de la spitalul St. Mary, fiind însoţită de Ducele de Cambridge” – se arată în comunicatul transmis de Casa Regală britanică.
Ducii de Cambridge vor anunța sexul copilului imediat după naștere. Ca și în cazul celorlalți doi bebeluși regali, Ducesa speră să nască și de această dată natural. Bebelușul va fi al cincilea în linia de succesiune a tronului și va fi cel de-al șaselea nepot al Reginei Elisabeta.
Primul fiu al ducilor, George, s-a născut după 10 ore jumătate de când Kate a ajuns la spital, iar micuța Charlotte a venit pe lume la doar două ore jumătate după ce ducesa a fost internată. Având în vedere că este cea de-a treia naștere, s-ar putea ca timpul de așteptare și travaliul propriu-zis să fie mai scurt. Clare Livingstone, consilier la Colegiul Regal de Moașe, a declarat: „Variază de la femeie la femeie. Unele femei au născut mai repede a treia oară, însă nu este o regulă general valabilă.” La nașterile precedente, Ducesa de Cambridge a fost asistată de o echipă de 23 de medici.