Johnny Depp a renunțat la droguri și alcool și chiar a fost internat la un centru de dezintoxicare. Iar acum pare a fi într-o formă bună, cum nu a mai fost văzut în ultimii ani.
În ultimii doi ani actorul a trecut printr-o perioadă dificilă și s-a refugiat în droguri și alcool imediat după ce a divorțat de Amber Heard.
Mai mult, el a pierdut rolul din seria Pirații din carabie, după ce producătorii au considerat că Depp nu este imaginea pe care și-o doresc, iar performanțele sale actoricești ar putea avea de suferit în situația dată.
Mulți s-au temut pentru viața actorului și i-au zis că riscă să moară dacă nu își schimbă stilul de viață haotic.
Imediat după divorțul de Amber, Johnny s-a refugiat în muncă, prioritatea sa fiind trupa The Hollywood Vampires cu care continuă seria de concerte în întreaga lume.
În urmă cu trei ani, din faimosul actor nu mai rămăsese decât o „stafie”. Slăbise foarte mult, consuma droguri și fuma două pachete de țigări pe zi. De asemenea consuma alcool în exces.
După finalizarea divorțului de Amber Heard, în 2017, Depp a fost nevoit să îi plătească acesteia suma de 7 milioane dolari. Scandalul, dependențele și pierderile financiare l-au aruncat pe actor într-o profundă depresie.
Însă el a decis să își schimbe viața și s-a internat la dezintoxicare în toamna acestui an. Iar acum încep să se vadă schimbările pe care le-a făcut în viață.
Duminică, 16 decembrie, Johnny Depp a fost prezent la Festivalul Internațional de Film de la Hainan, unde a arătat mult mai bine decât în ultimele sale apariții publice. Ba chiar se vede că a reușit să se îngrașe și câteva kilograme.
Johhny Depp a declarat că muzica i-a salvat viața.
Sursă foto: Hepta
Ultima modificare decembrie 19, 2018 12:34 pm