Pentru majoritatea oamenilor, rezultatul analizelor de sânge reprezintă o enigmă.
De aceea, noi te ajutăm „să citeşti” singură ce spun valorile de pe fişa ta.
În corpul uman curg între 4 şi 6 litri de sânge, oxigenând organele şi musculatura, distribuind hormoni şi substanţe hrănitoare, transportând toxine şi luptându-se cu bacteriile. Asta deoarece sângele este o substanţă complexă, iar o simplă analiză poate arăta cât de sănătos e organismul şi ce pericole îl pândesc.
LEUCOCITELE
Numite şi celule albe, acestea reprezintă cea mai importantă parte a sistemului imunitar, apărând organismul de boli. Se analizează atunci când este bănuită o infecţie, o inflamaţie sau boli frecvente de sânge. Valorile normale sunt cuprinse între 4 şi 10 celule într-un nanolitru de sânge. Valorile între 2,5 şi 4 sunt la limită, iar cele sub 2,5 sunt considerate un semn de boală. Valorile ridicate pot denota infecţii bacteriene, răni grave, inflamaţii cronice (cum ar fi reumatismul sau artrita). Şi în cazul infarctului sau al tumorilor se poate depista un nivel foarte ridicat al leucocitelor în sânge. Valorile extrem de scăzute pot fi semnul pentru infecţii, boli ale sistemului osos, leucemie sau cancer. Rezultatele pot fi influenţate de fumat, medicamente cum ar fi cortizonul sau tratamentele pentru epilepsie.
ERITROCITELE
Sunt celulele roşii din sânge, iar principala lor componentă este hemoglobina. Ele transportă oxigenul către organe şi dioxidul de carbon înapoi la plămâni. La analiză contează şi forma, mărimea şi conţinutul de hemoglobină. Se analizează mai ales pentru a diagnostica anemia. Pentru femei valorile de referinţă sunt de 4,1-5,1 milioane de celule pe microlitru, iar la bărbaţi între 4,5 şi 5,9 milioane de celule pe microlitru de sânge. O valoare mult crescută denotă boli cronice de inimă, plămâni sau rinichi, sau prezenţa unei tumori. O valoare scăzută a eritrocitelor indică prezenţa anemiei. În stabilirea diagnosticului se ţine cont şi de celelalte rezultate ale analizelor.
Reprezintă substanţa principală a celulelor roşii şi analiza trebuie combinată cu analiza acestora. La femei, valoarea normală este de 12-16 g/dl, iar la bărbaţi de 13,5-17,5 g/dl. Depăşirea acestor valori poate fi un semn al poliglobuliei (creşterea anormală a numărului celulelor roşii) sau al unei tumori. Valorile scăzute sunt semn al pierderii intense de sânge sau forme de anemie, mai ales lipsă de fier. Rezultatele pot fi influenţate de modul în care este recoltat sângele.
TROMBOCITELE
Sunt cele mai mici celule din organism şi au un rol esenţial în stoparea sângerării şi refacerea ţesuturilor care au fost rănite. Analiza trombocitelor se face mai ales când există sângerări nejustificate sau când sunt bănuite îmbolnăviri ale măduvei osoase. Valorile normale sunt între 140 şi 360 celule pe nanolitru. În cazul infecţiilor acute, al operaţiilor, sângerărilor sau efortului fizic intens numărul trombocitelor creşte. O valoare scăzută poate semnala lipsa vitaminei B, a acidului folic sau prezenţa unei tumori. Tratamentul cu medicamente poate scădea aceste valori.
Se analizează când este bănuită o boală cum ar fi diabetul. Valori normale: 22-100 mg/dl. O valoare prea mare a glucozei e semn al diabetului zaharat. Concentraţia glucozei în sânge scade considerabil după ce s-a consumat mâncare, de aceea analizele se fac pe nemâncate.
COLESTEROLUL
Reprezintă grăsimea din sânge şi este un element important al membranei celulare. Se analizează pentru depistarea din timp a aterosclerozei, a bolilor de inimă, dar şi când sunt bănuite disfuncţionalităţi în metabolismul grăsimilor. Valoarea normală este de până la 200 mg/dl de sânge. Nivelul ridicat al colestrolului reprezintă un factor de risc pentru apariţia bolilor de inimă şi poate fi urmarea unei alimentaţii bogate în grăsimi. La persoanele în vârstă şi la bărbaţi, nivelul colesterolului tinde să fie mai mare. Prezenţa vitaminei C în cantităţi mari poate influenţa analizele, arătând valori mai scăzute. Rezultatele trebuie să ţină cont şi de valorile individualizate pentru colesterolul HDL şi LDL, deoarece valorile ridicate ale colesterolului bun sunt benefice.
Acidul uric
Este o analiză de bază, necesară când au existat în familie precedente de gută, pietre la rinichi, obezitate. Valorile de referinţă sunt pentru femei până la menopauză de până la 6,1 mg/dl, iar după menopauză, la fel ca şi la bărbaţi, până la 7 mg/dl. Valorile mari pot fi semnul pietrelor la rinichi sau a gutei, iar cele sub 2 mg/dl indică afecţiuni ale ficatului. Rezultatele pot fi influenţate de consumul de carne, alcool şi medicamente.