Persoanele care vor să scadă în greutate au parte de veşti foarte bune. Oamenii de ştiinţă din Germania au inventat un aditiv alimentar care, adăugat în iaurt sau băuturi va da senzaţia de saturaţie pentru o perioadă mai lungă de timp.
„Ingredientul poate face consumatorul să se simtă sătul chiar şi dacă acesta a mâncat destul de puţin. Datorită acestei senzaţii, nu va mai simţi nevoia să mănânce mai mult„, au declarat experţii, scrie Mediafax.
Acest aditiv este, de fapt, o altă versiune a celulozei metilice, care este folosită de peste 50 de ani drept agent de afânare în diverse alimente, precum mâncărurile congelate sau produsele de patiserie.
Celuloza metilica se găseşte sub formă de praf alb ce poate fi dizolvat în apă caldă, transformându-se într-un gel care practice lipeşte între ele ingredientele alimentare. Noua substanţă va rămâne în stomac mai mult timp până să ajungă în intestinul subţire. Foto: Northfoto