Implantul de silicon pe sâni lăsaţi, greşeala făcută de multe femei!

Ridicarea sânilor se impune atunci când există un exces de piele care atârna sub areola mamară sau împreună cu aceasta.
Lăsarea sânilor se produce atunci când aceştia au avut un volum mai mare care s-a diminuat brusc sau într-un timp relativ scurt. Creşterea în volum şi implicit scăderea poate avea loc în cazul sarcinii sau când discutăm de un exces de greutate eliminat ulterior.
„Trebuie specificat faptul că în astfel de situaţii pielea se retrage dar numai parţial, aceasta păstrând capacitatea de a se reintinde. Acest aspect se poate verifica foarte uşor prin aplicarea unei tracţiuni pe pielea sânului moment în care se poate remarca imediat faptul că se întinde excesiv.
Capacitatea pielii de a se retrage parţial este motivul pentru care atunci când se aplică implant în sânii lăsaţi, în câteva luni de la intervenţie pielea se întinde în exces datorită greutăţii implanturilor şi sânii căpătă iar acelaşi aspect de „lăsaţi” în mai puţin de 1 an.”, a explicat chirurgul estetician Călin Doboş.
Pentru prevenirea lăsării sânilor care sunt deja ptozati şi urmează să fie supuşi unei intervenţii de mărire, excesul de piele din polul inferior trebuie îndepărtat, fapt ce determină apariţia unor cicatrici.
Avantajele sunt vizibile imediat:  se câştiga o formă plăcută, ridicată şi o consistenţă fermă a sânului (dacă tehnica este corectă) care se menţine şi atunci când nu se poartă sutien. Cicatricile pot fi doar în  jurul areolei (dacă sânii sunt doar puţin lăsaţi) sau în jurul areolei şi pe polul inferior al sânului. În timp acestea devin insesizabile, ambele fiind în zona de sub decolteu, cea din zona areolei este la marginea zonei colorate iar cea de a doua dispare în câteva luni de la operaţie, fiind pe partea inferioară a sânului.

Implantul de silicon pe sâni lăsaţi, greşeala multor femei!

Când sânul este „lăsat” – sau ptozat, dar nu este mare şi pacienta doreşte şi o mărire de volum, se asociază cu implant de silicon. În funcţie de cât este de lăsat sânul, după ce se aplică implantul, se face ridicarea sânului doar prin manipularea internă a acestuia, fără cicatrici externe. Dacă însă excesul de piele este mult prea mare este nevoie de îndepărtarea acestuia şi cicatricile în jurul areolei şi pe polul inferior devin inevitabile.
Când se face micşorarea sânilor, gradul de reducere este variabil în funcţie de mărimea sânilor, dar şi de dorinţa pacientei. Cu cât sunt mai mari, mai grei şi apasă pe coloana cervicală şi sutienul apasă pe umeri iar femeia îi percepe ca pe o povară. Discuţia dintre medic şi pacientă este pasul în urma căruia se stabileşte mărimea sânilor de după intervenţie.
„Dacă persoana este corpolentă şi sânii sunt reduşi mult, şi apoi slăbeşte, sânii se vor mai micşora. Dacă după reducţia lor apare o nouă sarcină sau îngrăşare, este posibil să se mărească din nou. În plus, timpul şi gravitaţia nu iartă nici sânii operaţi, aşa că peste ani se pot lăsa din nou. Iată de ce se spune că medicina nu este o ştiinţă exactă şi că este supusă variabilelor din viaţa fiecăruia.”, a adăugat chirurgul estetician.

Operaţia de ridicare respectiv micşorare a sânilor indicată după naştere

Operaţiile de ridicare/micşorare a sânilor se fac cel mai mai frecvent după o sarcină şi asta pentru că în urma naşterii corpul femeii se modifică destul de mult iar sânii sunt cei care au de suferit cel mai mult, în sensul apariţiei excesului de piele care trebuie redusă.
Mai rar, dar posibil, este ca intervenţia să se facă înainte de sarcină, atunci când sânii sunt prea mari, grei şi dau dureri de spate, umeri, posturi vicioase şi uneori creează complexe.
Preţul unei intervenţii este în funcţie de complexitatea procedurii. Pentru o simplă ridicare a sânilor costul este de 2000 de euro, intervenţia de micşorare a sânilor şi implicit ridicare este de 2200 euro iar implantul mamar asociat cu ridicare internă, fără cicatrici este de 3500 de euro, impantele folosite fiind cele bune din lume.
Implant mamar asociat cu ridicare şi îndepărtarea excesului de piele poate ajunge şi la 4000 de euro. Toate aceste preţuri includ corset, internare, controale şi pansamente.
Foto: Thinkstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale