Actorul Hugh Jackman, cunoscut pentru rolul lui Wolverine din seria „X Men”, a anunţat că a fost tratat pentru carcinom bazocelular, o formă de cancer de piele. Află totul despre acest tip de cancer!
Hugh Jackman, în vârstă de 45 de ani, a anunţat pe o reţeta de socializare că a fost diagnosticat cu o formă de cancer de piele. El a postat şi o imagine în care apare cu un plasture pe nas, locul de unde i-a fost îndepărtată tumoarea. El i-a mulţumit soţiei, care a insistat să meargă la control atunci când a observat că Hugh are ceva „suspect” pe nas.
„Deb a insistat să merg la doctor pentru semnul de pe nas. Doamne, câtă dreptate a avut! Vă rog să nu fiţi negijenţi ca mine. Mergaţi la control! Şi folosiţi protecţie solară!„, a scris Hugh pe pagina lui. Din fericire, el a făcut o formă de cancer mai uşoară, un carcinom bazocelular.
Ce este carcinomul bazocelular
Carcinomul bazocelular este un tip de cancer de piele care începe în celulele bazale. Din fericire, este un cancer care foarte rar metastazează, dar formele mai agresive pot invada şi distruge muşchii sau nervii din zonă. De asemenea, carcinomul bazocelular are „obiceiul” să revină, chiar şi după tratament, de multe ori chiar în zona din care a fost îndepărtat.
Cum arată un carcinom bazocelular
Cancerul de piele este printre puţinele forme de cancer care se văd cu ochiul liber. Orice rană, orice formaţiune sau pată apărută pe piele ar trebui să te trimită la medic. De obicei, carcinomul bazocelular apare pe zonele cele mai expuse la soare, adică faţa şi gâtul, dar uneori apare şi pe picioare, mâine sau chiar pe zone care sunt rareori bronzate. Acest tip de carcinom poate să arate ca: 1. o excrescenţă albicioasă care se simte la atingere ca ceara, 2. o pată maronie care se descuamează, 3. o cicatrice albicioasă.
De ce apare carcinomul bazocelular
Pricinpala cauză este expunerea la radiaţiile ultraviolete, fie că vin de la soare sau de la solar. Acestea modifică ADN-ul celulelor bazale, care se multiplică rapid şi continuă să crească, formând tumori.
Însă carcinomul bazocelular poate apărea şi pe porţiuni de piele care nu sunt expuse la radiaţii UV, ceea ce înseamnă că în apariţia tumorilor sunt implicaţi mai mulţi factori, de exemplu expunerea la substanţe toxice sau un sistem imunitar slăbit.
De obicei, tratamentul constă în îndepărtarea tumorii, prin diverse metode – excizie chirurgicală, „îngheţare” cu nitrogen lichid sau prin unguente locale când tumoarea e foarte mică. În cazurile rare când carcinomul bazocelular se formeată matestaze, se foloseşte chimioterapia.