De ce este utilă hipnoza în medicină

.

Când te gândeşti la hipnoză îţi imaginezi un personaj misterios care leagănă un ceas de buzunar în faţa cuiva, după care îi porunceşte să facă cele mai ciudate lucruri.

De fapt, adevărata hipnoză e departe de această imagine. O persaoană hipnotizată nu este deloc un sclav, ci se bucură de liberul arbitru; nu este deloc adormită, ba chiar s-ar putea spune că este hiperactivă.  

Ne hipnotizăm singuri

Unul dintre misterele creierului uman, hipnoza este o stare de transă în care devii foarte uşor influenţabilă, foarte relaxată şi are o imaginaţie bogată. Ca să intri în această stare există nişte condiţii: să vrei să te laşi hipnotizată, să crezi că poţi fi hipnotizată şi să te simţi confortabil şi relaxată.

Ideea de bază este să te concentrezi asupra unui singur lucru, ignorand ceilalţi stimuli. Tocmai de aceea, unii din cei mai mari specialişti spun că în fiecare zi ne hipnotizăm singuri atunci când ne uităm la un film, conducem o maşină sau visăm cu ochii deschişi.

Hipnoza în domeniul medical

 
Hipnoterapia, sau terapia prin hipnoză, este desigur eficientă în psihoterapie pentru tratarea afecţiunilor psihice, inclusiv diferite forme de dependenţă sau obiceiuri enervante – fumat, alcoolism, bruxism, rosul unghiilor etc. Mai greu de crezut este că hipnoza poate fi de ajutor şi în bolile fizice. Şi totuşi, studiile spun că este utilă.

Unul din cele mai întâlnite scenarii este folosirea hipnozei în controlul durerii. Fie că ai dureri de stomac, de cap, sau te pregăteşti de naştere, hipnoza te poate ajută să ignori durerea, măcar parţial. Se studiază şi folosirea transei în locul anesteziei. De altfel, inventatorul hipnozei, James Braid, era chirurg şi susţinea că a făcut intervenţii chirurgicale minore fără anestezie, folosind doar transa hipnotică.

În plus, hipnoza se foloseşte în curele de slăbire, la îmbunătăţirea performanţelor sportive şi pentru a elimina efectele secundare ale chimioterapiei.

Hipnoza în cura de slăbire

Hipnoza nu te ajută să slăbeşti peste noapte, dar te poate face să-ţi schimbi obiceiurile alimentare. Având în vedere că în stare de transă eşti uşor de influenţat, specialistul încearcă să îţi inducă acele comportamente care te vor ajuta să slăbeşti.

Mai multe studii au arătat că hipnoza este eficientă în cura de slăbire, însă rezultatele sunt modeste. În plus, hipnoza ar trebui combinată cu terapia cognitiv – comportamentală.

Efectele secundare ale hipnozei

În general, hipnoza este considerată o terapie alternativă sigură şi eficientă. Însă trebuie să alegi cu grijă specialistul la care apelezi. Pe lista efectelor secundare se află durerile de cap, ameţeala, greaţa, anxietatea, atacurile de panică şi apariţia de amintiri false.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale