Hipertensiunea arterială: complicațiile la care poate duce și dieta care ajută

.

Hipertensiunea arterială este o afecțiune des întâlnită, cu toate astea nu trebuie ignorată, pentru că atunci când se complică poate duce la infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă sau renală.

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial. Ultimele estimări arată că aproape jumătate dintre adulți, la nivel global, nu știu că suferă de HTA și doar 20% dintre ei își țin tensiunea arterială sub control cu ajutorul medicației, alimentației și stilului de viață.

Cum ținem tensiunea arterial sub control

În termeni simpli, când vorbim despre hipertensiune arterială ne referim la creșterea presiunii sângelui în artere. Există două tipuri de valori pe care le măsurăm pentru a spune dacă un pacient suferă de hipertensiune (hiper = mare): tensiunea sistolică, măsurată când inima se contractă, și tensiunea distolică, măsurată când inima se relaxează.

Prin monitorizarea ambulatorie a TA (montarea unui Holter), se pot măsura fluctuațiile pe parcursul a 24 de ore. Tensiunea arterială optimă este egală sau mai mică de 120/80 milimetri coloană de mercur , conform ghidului Societății Europene de Hipertensiune.

În cazul în care valorile tensiunii arteriale sunt crescute, egale sau mai mari de 140/90 mm Hg, vorbim de hipertensiune arterială.

S-a demonstrat că scăderea valorilor TA reduc riscul de infarct de miocard, accident vascular cerebral și deces atât la persoanele tinere, cât și la cele mai în vârstă. Astfel, mitul conform căruia o tensiune arterială mai mare este în regulă în cazul persoanelor în vârstă s-a spulberat”, spune Dr. Anca Tâu pentru UNICA.RO.

Citeşte și: Usturoiul te scapa de hipertensiunea arterială

Citeşte și: Hipertensiunea, boala de care afli când e prea târziu. Vezi simptomele

Hipertensiunea arterială: factori de risc

În general, hipertensiunea apare fără a exista o cauză clară. ”Sunt mai mulți factori incriminați în apariția hipertensiunii precum: vârsta (bărbați >55 ani și femei >65 ani); fumatul; dislipidemia – colesterol sau trigliceride crescute; glicemia cuprinsă între 102-125 mg/dl (prediabet) sau chiar peste 126 mg/dl (diabet), obezitatea abdominală; stresul; consumul excesiv de sare; factorii genetici.

Acest tip de hipertensiune poartă denumirea de hipertensiune arterială esențială (HTAE)”, precizează specialistul.

Atunci când hipertensiunea este consecința unei alte boli,cum ar fi o afecțiune renală, endocrinologică, se consideră că este de cauză secundară.

”Din ce în ce mai multe persoane tinere sunt diagnosticate cu diverse afecțiuni care până de curând apăreau mai ales după 40 ani, de aceea chiar și persoanele de până în 30 de ani trebuie să efectueze un control de rutină (analize, ECG, consult) măcar o dată la doi ani, la medicul cardiolog sau internist”, precizează Dr. Anca Tâu.

Citeşte și: Hipertensiunea arterială, cel mai important factor de risc asupra sănătăţii la nivel global

Citeşte și: Top 7 cele mai frecvente simptome care îi trimit pe români la medic

Ce schimbări trebuie să facem în stilul de viață pentru a preveni valorile mari ale tensiunii

Putem ține sub control și preveni hipertensiunea arterială printr-o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale și alimente sărace în grăsimi saturate și sare. ”Indicele de masă corporală ar trebui menținut la valori de sub 25Kg/m2. De asemenea, mersul pe jos ori înotul, de cel puțin cinci ori pe săptămână, sunt extrem de benefice.

Renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool, reducerea nivelului de stres pot îmbunătăți, de asemenea, aceste valori ale tensiunii”, mai spune medicul cardiolog.

Recomandările medicului

Medicamentele antihipertensive sunt de bază, însă schema de tratament este individuală. ”Ca recomandare, le spun pacienților să își ia cu rigurozitate tratamentul prescris de către medicul curant. Nu opriți medicamentele pe motiv că mergeți la analize sau la control.

În acest mod, tensiunea va crește și pot aparea evenimente cardiovasculare redutabile. Mai mult, jurnalele de tensiune sunt extrem de utile, așa că, dacă puteți, notați valorile tensiunii în perioada  dintre controale, medicul va avea astfel o imagine și mai clară asupra stării dumneavoastră de sănătate”, susține specialistul.

În România, peste 45% din populația adultă suferă de hipertensiune arterială, iar bărbații sunt mai predispuși la această afecțiune.

Foto: Shutterstock

Ultima modificare iulie 24, 2023 5:03 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale