Potrivit unor studii realizate recent, hameiul, unul dintre ingredientele indispensabile fabricării berii, responsabil atât pentru gustul amărui al iubitei băuturi, cât și pentru o parte dintre beneficiile pentru sănătate care pot decurge prin consumarea acesteia, poate contribui și la tratarea insomniei.
Etnobotanistul britanic James Wong a testat eficiența hameiului pe pacienți care sufereau de insomnie severă și nu reușeau să doarmă deloc noaptea. Experimentul a constat în consumarea unei cantități moderate de bere de către pacienți, înainte de somn. Majoritatea participanților la experiment au declarat că după ce au încercat acest remediu adorm mult mai ușor și că somnul lor este mai profund. Berea, un posibil scut împotriva infecției cu Helicobacter
”Sunt numeroase studiile care au dovedit că hameiul este o plantă plină de calități benefice organismului uman, fiind recunoscut de secole pentru efectul său relaxant și pentru proprietatea de a induce o stare de somnolență. Având în vedere că studiul a avut berea drept obiect de studiu, este în mod evident important pentru iubitorii celebrei băuturi, aceștia putându-se deja bucura de efectul benefic al hameiului pentru un somn odihnitor.”, afirmă Dr. Corina – Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie. Sănătate: berea, băutură-medicament
Hameiul este 100% natural și nu are niciun efect secundar, iar cercetătorii au arătat că eliberează o substanță numită carbonil dimetilvinil, cunoscută pentru efectul sedativ și de relaxare. În plus, vitamina B2 și acidul nicotinic din bere care se alătură hameiului, ajută ca somnul să se instaleze mai repede. Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție atrag atenția că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și o alimentație corespunzătoare. Un consum moderat de bere este reprezentat de 330 ml cu 5% alcool pentru femei și 660ml cu 5% alcool în cazul bărbaților.