Între timp, în România, apăruseră primele cazuri cu transmitere locală comunitară, unul în Bucureşti şi unul în Iaşi. În acest context, Ministerul Sănătăţii, anunţă că România nu mai poate aştepta vaccinul autohton şi va fi nevoită să cumpere un număr de doze produse de companii private pentru a stopa răspândirea virusului.
Anunţul este făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel care demisionează la scurt timp, după ce preşedintele Băsescu îl contrazice, spunând că România nu va importa vaccinul pentru că nu este nevoie. Într-o discuţie cu parlamentarii, Prof. Streinu Cercel avertizează că se aşteaptă la 3000-6000 de decese din cauza gripei porcine.
Cand OMS încetase deja să mai numere cazurile de AH1N1 şi decesele provocate acesta, unii au văzut în gripa porcină o metodă de a câştiga bani. Interlopii ruşi vindeau pe internet antivirale contrafăcute. Puţin mai târziu, şi câţiva români au vândut, la mica publicitate, vaccinuri pandemice „false” .
Dacă, până cum, cazurile de gripă din România au fost relativ uşoare, la 18 noiembrie, Ministerul anunţă că în spitalele noastre sunt internaţi şase bolnavi cu forme severe. Două zile mai târziu apare şi primul deces: un bărbat obez, diabetic şi hipertensiv.
Pe 27 noiembrie, când cinci milioane de europeni erau deja vaccinaţi, începe şi la noi imunizarea. Primul care primeşte doza de Cantgrip este chiar secretarul de stat Adrian Streinu Cercel. Deocamdată vaccinul este doar pentru angajaţii din sistemul sanitar şi pentru cei care asigură paza naţională şi locală.
Dejapeste 2500 de romani erau infectaţi cu virusul AH1N1.
După ce mai mulţi diabetici şi hipertensivi îşi pierd viaţa, Ministerul Sănătăţii decide să extindă vaccinarea la persoanele cu boli cronice.
După sărbători, pe 5 ianuarie, moare actorul Toni Tecuceanu. La numai câteva zile, presa începe să vorbească despre „Efectul Tecuceanu”: impresionaţi de moartea unei persoane cunoscute, românii încep să se vaccineze în masă. La institutul Matei Balş, în numai câtvea zile s-au vaccinat peste 2400 de persoane.
Vaccinul poate duce la cancer?
În timp ce românii făceau coadă la centrele de vaccinare, iar MS promitea noi centre care să poată face faţă invaziei, epidemiologul german Wolfgang Wodarg, face o declaraţie şoc care uimeşte întreaga lume: OMS a avut o reacţie exagerată, iar vaccinurile, în special cel produs de Novartis, sunt periculoase, putând provoca şi cancer.
Probabil fără legatură cu noile veşti, fratele lui Toni Tecuceanu anunţă că actorul nu ar fi avut, de fapt, gripă porcină, autorităţile folosindu-se de numele lui pentru a aduce românii în centrele de vaccinare.
Prof. Streinu Cercel spune, însă că acuzaţiile sunt nefondate şi, cu altă ocazie, menţionează posibilitatea ca vaccinul să devină obligatoriu. Această idee atrage atenţia unor asociaţii şi ONG-uri care luptă pentru protejarea familiei şi vieţii.
După câteva zile fără cazuri de gripă nouă, puse pe seama frigului care ar fi oprit răspândirea virusului, pe 26 ianuarie, Ministerul Sănătăţii a anunţat încă 35 de cazuri noi confirmate în ziua precedentă.
Gerul, mai periculos decât gripa porcină
În perioada 20-26 decembrie, gerul a omorât 35 de persoane, în timp ce gripa porcină a ucis 111 români în două luni, motiv pentru care unii spun că gerul este mai periculos decât AH1N1. În continuare există păreri potrivit cărora OMS a avut o reacţie exagerată în raport cu numărul de victime ale gripei noi.
Speriate de estimările organizaţiei, mai multe state au cumpărat milioane de vaccinuri care au rămas nefolosite. Drept urmare, ţările bogate încearcă cu disperare să anuleze comenzile de noi doze sau să le transfere ţărilor mai sărace.
Franţa, care a comandat 60 de milioane de doze, destule pentru întreaga populaţie, a folosit doar 5 milioane, iar acum încearcă să anuleze o comandă de 50 milionde de doze şi să vândă alte câteva milioane. În aceeaşi situaţie se află Spania, Germania şi Olanda.