În fiecare an, sezonul rece face victime din cauza afecțiunilor respiratorii contagioase. Pentru că virusurile gripale pot fi extrem de periculoase, trebuie să știm cum se manifestă gripa și ce complicații pot apărea.
Cum se manifestă gripa
Deși la prima vedere răceala și gripa au aceleași simptome, precum nas înfundat, strănut și durere în gât, acestea evoluează diferit. Gripa debutează brusc și este mult mai agresivă decât o banală răceală, cu o durată de manifestare mult mai mare, ceea ce poate dăuna sistemului imunitar, forțat să lupte mai mult, confrom mayoclinic.org.
Semnele și simptomele comune ale gripei includ:
Febră peste 38° C
Crampe musculare
Frisoane și transpirații
Durere de cap
Tuse uscată, persistentă
Oboseală și slăbiciune
Congestie nazală
Durere în gât
Vezi și:Simptome gripa – cum se manifestă, cât durează și cum tratăm gripa
Pentru persoanele tinere și sănătoase, gripa sezonieră nu este gravă și dispare într-o săptămână sau două fără efecte de durată. Cei mai predispuși la complicații sunt copiii mai mici de 5 ani și mai ales cei de sub 2 ani, adulții cu vârstă de peste 65 de ani, femeile gravide sau cele care abia au născut, persoanele cu un sistem imunitar scăzut, adulții care suferă de boli cronice, obezii.
Pneumonia este cea mai gravă complicație. Pentru persoanele vârstnice și cele cu o boală cronică, pneumonia poate fi mortală.
Bronşită
Criză astmatică
Probleme cu inima
Infecții ale urechii
Epidemia de gripă – cum te protejezi
În fiecare sezon rece, gripa se dovedește a fi extrem de periculoasă și medicii spun că singura armă eficientă în lupta cu virușii este vaccinarea. Aceasta se poate face după vârsta de 6 luni.
Vaccinul antigripal ne protejează împotriva celor trei sau patru tipuri de virusuri gripale ce se așteaptă a fi cele mai frecvente în timpul sezonului de gripă 2019. Acesta este disponibil sub formă de injecție și sub formă de spray nazal, dar atenție, aceste este contraindicat femeilor gravide, copiilor cu vârsta cuprinse între 2 și 4 ani cu astm sau persoanelor care au un sistem imunitar slăbit.
Cele mai multe tipuri de vaccinuri împotriva gripei conțin o cantitate mică de proteine din ouă, de aceea, persoanele care au alergie trebuie să solicite de supraveghere medicală.
Pe lângă vaccinare, este important să luăm în considerare și modurile de prevenire ale gripei, cum ar fi să ne spălăm pe mâini, să dormim suficient sau să facem sport.