Având în vedere că mergi la toaletă de câteva ori pe zi, este posibil să nu acorzi importanță acestui obicei. Vezi care sunt cele mai comune greșeli pe care le faci acolo și cum le poți corecta.Stai pe toaletă prea mult! Dacă îți ia mult timp să ai scaun, ar trebui să iei măsuri, pentru că te expui riscului de a face hemoroizi. Când se întâmplă asta, este indicat să te ridici, să faci un pic de mișcare și apoi să te întorci în baie. O scurtă plimbare stimulează intestinele și te ajută să te relaxezi, astfel că nu va mai trebui să te chinui, potrivit yahoohealth.com. Dacă ți se întâmplă frecvent să stai mult la toaletă, încearcă să faci unele schimbări alimentare. Include cel puțin 20 – 30 de grame de fibre pe zi, fructe și legume și consumă mai multă apă.Exagerezi cu ștersulDacă exagerezi cu ștersul, riști să iriți zona perianală și să te alegi cu inflamații și mâncărime. Nu șterge zona de mai mult de două ori, iar dacă, totuși, o faci, folosește șervețele umede, pentru că sunt mai puțin iritante.Te ștergi în dircția greșităEste foarte important să te ștergi din față în spate. În caz contrar, riști să aduci bacteriile din anus înspre vagin și crești riscul apariției infecțiilor urinare.Folosești uscătorul de mâiniUn studiu recent a arătat că uscătorul de mâini nu face decât să răspândească bacteriile și microbii. În plus, acest aparat este plin de germeni. Șterge-ți, mai bine, mâinile folosind hârtie sau șervețele și ieși cât mai repede din baie, pentru a evita contactul cu microbii împrăștiați de uscătorul de mâini.Folosești prea multe produse pentru igiena intimăGăsești, pe piață, numeroase produse pentru igiena intimă, dar nu înseanmă că trebuie să le folosești pe toate. Vaginul tău nu are nevoie de parfumuri și alte substanțe care îți promit prospețime, pentru că este capabil să se curețe singur. Folosind aceste produse, nu faci decât să îți dai peste cap PH-ul natural. Un săpun fără parfum și delicat este tot ce ai nevoie, dar nu îl folosi în interiorul vaginului.Sursa foto: shutterstock.com.