Este unul din motivele pentru care în România se nasc anual peste 20.000 de copii prematur sau cu greutate mică. Aceşti factori provoacă peste jumătate din…
… decesele înregistrate la nou-născuţi.
Potrivit statisticilor, în 2009 s-au născut peste 222.000 de copii, dintre care peste 17.000 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.500 au fost prematuri, fiind născuţi înainte de 36 de săptămâni.
Conform Asociaţiei Române de Neonatologie, 9% din copiii români se nasc prematur, un procent mai mare decât în alte ţări UE. „În acelaşi timp, procentajul copiilor născuţi înainte de 28 de săptămâni şi având sub 1.000 de grame este de aproximativ 1 – 1,5% din totalul nou-născuţilor vii. Cifrele sunt variabile în funcţie de zonele geografice”, spune Prof. Dr. Silvia Stoicescu, Preşedinta asociaţiei.
Medicul spune că zonele sărace din Muntenia şi Moldova, unde conditiile socio-economice sunt mai proaste, au o rată mai mare de prematuritate.
Afecţiunile mamei, fie cronice, fie induse de sarcină sunt printre principalele cauze ale prematurităţii. În această categorie intră diabetul gestaţional, hipertensiunea indusă de sarcină, infecţiile urogenitale, dar şi tuberculoza, malformaţiile cardiace ale mamei etc. De asemenea un factor de risc este nespaţierea sarcinilor, un interval mic între două sarcini fiind o cauză de prematuritate.
Mai trist este ca mulţi copii se nasc înainte de vreme din cauza factorilor socio-economici, cum spun specialiştii. Cu alte cuvinte, din cauza sărăciei. Mamele care au venituri mici nu îşi permit nici să meargă la control în mod regulat, nici să aibă un regim de viaţă adecvat şi nici nu se pot informa în legătură cu sarcina.
Statisticile arată că anul trecut, 18% dintre femeile sub 30 de ani au născut fără să fi ajuns vreodată la un control. „Peste 40% dintre femeile care nasc prematur nu beneficiază de o consultaţie prenatală sistematică sau periodică„, mai spune Prof. Dr. Silvia Stoicescu.
Ce riscă nou-născuţii prematuri
Nou-născuţii prematuri părăsesc pântecul mamei înainte de săptămâna 37 a sarcinii, când organele lor nu sunt complet dezvoltate, deci nu pot funcţiona singure pentru a asigura supravieţuirea organismului. Cel mai mare pericol este, după spusele medicului, sindromul de detresă respiratorie provocat de imaturitatea plămânilor.
Află în pagina următoare de la câte săptămâni pot fi salvaţi prematurii!