Ai tot auzit că e bine să mănânci aceste grăsimi cu nume de literă grecească, dar nimeni nu-ţi explică de ce sunt ele atât de sănătoase
Orice „lecţie“ despre grăsimi începe cu clasificarea lor: vegetale şi animale şi în saturate şi nesaturate. În privinţa acestora din urmă, ar fi mai multe de explicat, dar n-avem loc, aşa că trebuie să-i crezi pe specialişti pe cuvânt când îţi spun, la unison, că grăsimile polinesaturate sunt bune pentru sănătatea ta.
Din această categorie fac parte şi grăsimile esenţiale, care conţin acizi graşi Omega 3 şi Omega 6. Ele sunt numite „esenţiale“ deoarece nu pot fi sintetizate de organism, aşa că trebuie să provină din alimente. Deci ar fi bine să ştii care sunt alimentele bogate în aceste substanţe.
Acizii graşi esenţiali din grupurile Omega 3 şi Omega 6 sunt implicaţi în reglarea tensiunii arteriale, în coagularea sângelui, în contracţa musculară, în dezvoltarea generală a organismului şi ajută la buna funcţionare a sistemului imunitar. În plus, acizii graşi Omega 3 sunt implicaţi în dezvoltarea sistemului nervos, ei intrând, împreună cu proteinele, în structura creierului.
Nu elimina grăsimile bune
Atunci când vrei să slăbeşti, ai tendinţa de a elimina complet grăsimile, fiindcă înmagazi-nează foarte multe calorii (peste 9 kcal/gram). Este demonstrat însă că dietele drastice au efecte secundare negative, precum depresia, scăderea capacităţii de concentrare, lipsa de energie sau carenţele de vitamine. Din aceste motive, cei mai mulţi nutriţionişti recomandă să păstrezi chiar şi în meniurile dietetice grăsimile bune: uleiurile de floarea-soarelui, in sau rapiţă – crude, adăugate în salate –, margarinele tartinabile de calitate, cu conţinut redus de grăsime, dar cu densitate mare de nutrienţi esenţiali, măslinele, peştele gras (cum este somnul, somonul), nucile, chiar şi maionezele cu conţinut redus de grăsimi. În loc să le ocoleşti, mai bine savurează-le cu măsură.
Margarina
Nu se mai face prin hidrogenarea uleiului… … ci prin amestecul uleiurilor vegetale cu grăsime solidă de palmier şi cu apă, folosind o cantitate mică de emulgator (de exemplu, lecitină). Se pot adăuga vitamine liposolubile (A, D, E) şi colorant natural din morcovi (betacaroten).
Foto: Shutterstock