Deşi simt că poşetele prea grele le dau dureri de spate şi umeri, femeile nu vor să renunţe la ele. Nu e vorba de modă, ci de o dependenţă emoţională….
… spun cercetătorii.
După ce am aflat că o geantă prea grea este periculoasă, astăzi descoperim de ce femeile poartă mereu poşete enorme.
De la modă la necesitate
A început acum câţiva ani ca o modă, dar s-a transformat rapid într-o necesitate pentru orice femeie. Geanta enormă este o necesitate nu din punct de vedere practic, ci din punct de vedere emoţional.
Plină cu farduri, agendă, medicamente, vitamine, şerveţele umede şi uscate, dezinfectant, ochelari de soare şi de vedere, cărţi, reviste, portofel, aparat foto, MP3 player şi cel puţin un telefon şi un încărcător, poşeta unei femei conţine o viaţă întreagă. După conţinutul ei îţi poţi da seama dacă posesoarea respectă moda sau nu, dacă este sportivă sau nu, dacă ţine la sănătatea ei sau nu, dacă are o relaţie sau nu, dacă este foarte ocupată şi multe altele.
Geanta, casa din afara casei
De la ruj la sutienul de schimb, toate obiectele din geantă sunt de „strictă necesitate”, lucruri fără de care nu poţi pleca de acasă. Asta îi face pe psihologi să spună că poşeta este pentru femei ceea ce este suzeta pentru un sugar – acel obiect fără de care nu se simte în siguranţă.
Psihologul Linda Abrams, citată de MSN News, spune că poşeta este casa din afara casei pentru o femeie, dar şi expresia rolulului ei de mamă. „Femeia consideră că trebuie să aibă grijă de ceilalţi şi anticipează toate lucrurile de care ea sau altcineva ar putea avea nevoie. Vrea să fie pregătită pentru orice eventualitate”, explica psihologul dependeţa femeilor de geanta uriaşă.
Geanta e o cârjă emoţională
Este o „cârjă emoţională” mai spune ea, acel lucru pe care te sprijini când nu eşti sigură pe forţele tale. Când nu te simţi pregătită pentru ceva anume, îşi umpli poşeta cu tot ce te-ar putea ajuta să te simţi în siguranţă. Ai emoţii în legătură cu întâlnirea de afaceri programată mâine? Cel puţin ştii că ai în poşetă agenda, pixurile, fardurile, parfumul, cărţile de vizită, şi toate celelalte lucruri care te ajută să pari sigură pe tine.
Din păcate, multe femei nu conştientizează faptul că mărimea poşetei este invers proporţională cu încrederea în sine şi continuă să poarte pe umăr genţi care le dau dureri de spate şi gât.