Gânduri care nu te lasă să slăbeşti

.

Când te apuci de o cură de slăbire, gândurile tale sunt la fel de importante ca alimentele pe care le consumi. Vezi ce nu ar trebui să îţi treacă prin cap niciodată, dacă vrei să ai o siluetă de invidiat.

„Alimentele sănătoase nu sunt atrăgătoare”

Alimentele bune în dietă nu sunt tocmai delicioase, dar sunt sănătoase. În momentul în care ajungi să te obişnuieşti cu ele, te vei simţi mai bine şi nici nu vei mai avea pofte nesănătoase. Pentru a reuşi în cura de slăbire, este important să găseşti câteva alimente sănătoase care îţi plac şi pe care abia aştepţi să le consumi. Avocado, legumele coapte, untul de migdale, ciocolata neagră, fructele, toate acestea pot fi delicioase, important este să fii deschisă la aceste schimbări şi să nu porneşti cu gândul că îţi va fi greu.

„Nu mă satur cu mese sănătoase”

Nutriţioniştii avertizează că cei mai mulţi oameni nu ştiu să mănânce corect şi exagerează de cele mai multe ori. Din această cauză, ajung să nu facă diferenţa între a fi sătul şi a avea un stomac prea plin. Pentru a preveni această situaţie, învaţă ce înseamnă să fii sătulă. După fiecare masă, ar trebui să te simţi bine şi să fii capabilă să dansezi sau să faci mişcare, nu să simţi că nu te mai poţi ridica de la masă.

„Mâncarea mă face fericită”

Foarte multe persoane s-au obişnuit să mănânce pentru a se simţi mai bine din punct de vedere emoţional. Mâncarea este folosită pentru a arăta afecţiunea, pentru a sărbători sau pentru a te relaxa. Totuşi, alimentele nu ar trebui să îţi schimbe starea te spirit, iar fericirea ta nu ar trebui să depindă de acestea. Încearcă să te controlezi atunci când eşti tentată să mănânci ceva, deşi nu îţi este foame.

„Nu am timp”

Nu îţi pune singură piedici când ţii cură de slăbire. Este foarte important să îţi faci timp pentru tine şi să îţi găteşti acasă. Astfel ştii exact ce mănânci şi controlezi cantitatea de grăsimi sau de zaharuri pe care le consumi. Dacă eşti pe fugă, nu este nevoie să faci mâcăruri sofisticate. Un smoothie sănătos îţi poate înlocui o masă.

„Este greu să mănânci altceva”

Unul dintre cele mai mari obstacole de care se lovesc femeile care ţin cure de slăbire este faptul că trebuie să mănânce sănătos, când ceilalţi mănâncă ce vor. Gândeşte-te că vei arăta senzaţional şi vei vedea că va merita să fii diferită.

Sursa foto: 123rf.

    
Vedete din Romania Vedete internationale