Oficialii federali din domeniul sănătății avertizează cu privire la cea mai nouă variantă coronavirus, Gamma, cunoscută și sub numele de P.1, care se răspândește cu rapiditate în Brazilia.
Potrivit specialiștilor în sănătate, această tulpină poate rezista tratamentului cu anticorpi.
„Dacă nu ești vaccinat deloc sau dacă ești imunizat doar cu o singură doză de ser, ești mult mai vulnerabil”, a spus decanul Peter Hotez de la Colegiul de Medicină Baylor, pentru CNN.
Experții în imunologie spun că odată ce își schimbă forma, mutațiile coronavirusului îngreunează rolul anticorpilor de a le recunoaște.
„Variantele mai rezistente la anticorpi au riscul de a provoca unele probleme în ceea ce privește protecția vaccinurilor anti COVID-19”, a explicat John P. Moore, profesor de microbiologie și imunologie la Facultatea de Medicină din New York (Weill Cornell Medicine).
În plus, oamenii de știință sunt de părere că vaccinurile autorizate protejează într-o măsură mai mare decât ar proteja anticorpii formați după infectarea cu virusul pandemic.
„Cele două vaccinuri, Pfizer și Moderna, ar trebui să poată face față acestei variante destul de bine, deoarece sunt foarte eficiente. Johnson&Johnson ar putea avea unele probleme, însă tot ar fi un ser benefic”, a adăugat Moore. Profesorul a mai spus că toți oamenii trebie să se vaccineze complet, deoarece imunizarea cu o singură doză de ser nu este suficientă.