Dacă teama de kilogramele în plus te împiedică să te laşi de fumat, să ştii că te înşeli. Conform unui nou studiu, fumătorii activi se îngraşă mai mult decât nefumătorii.
Deşi se zice că cine se apucă de fumat slăbeşte, cercetătorii susţin contrariul. Pe termen lung, fumătorii au mai multe şanse să ia în greutate.
Studiul spaniol era menit să cerceteze rezultatele renunţării la fumat asupra inimii. Pe de o parte tutunul este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare. Pe de altă parte, cine se lasă de fumat se îngraşă, iar obezitatea este un alt factor de risc.
Rezultatele obţinute ar trebui folosite din plin în programele de prevenţie şi campaniile privind fumatul, cred cercetătorii.
Au participat peste 7500 de persoane care au fost analizate timp de 50 de luni. S-a ţinut seama, desigur, de sex, vârstă, greutatea iniţială, modul de viaţă, dietă etc.
Când te laşi de fumat, spun rezultatele, te îngraşi cu atât mai mult cu cât fumai mai mult. Astfel, cel care fumează două ţigări pe zi nu se va îngrăşa la fel de mult ca cel ce fumează un pachet şi jumătate.
Pe de altă parte, şi cei care continuă să fumeze acumulează mai multe kilograme decât nefumătorii. Aşadar, faptul că te vei îngrăşa după ce te laşi nu este o scuză. Te vei îngrăşa oricum, fie că renunţi la ţigări sau nu.
Autorii studiului confirmă că dependenţa de nicotină nu este un tratament eficace pentru obezitate. Din contră, ea nu face decât să înrăutăţească problema, atât la foştii fumători, cât şi la cei activi.
Care est mecanismul exact nu se ştie. Se pare, însă, că intoxicarea cu nicotină este factorul care declanşează acumularea de kilograme.
Pe de altă parte, asocierea dintre nicotină şi obezitate este o bombă cu ceas pentru inima noastră. Aşa că cei care se lasă de fumat îşi micşorează riscul unui infarct sau al unui accident vascular cerebral.
Aşadar, nu ai niciun motiv să continui un obicei care te costă bani, timp şi sănătate. Îngrăşarea este posibilă, dar nu este o regulă, mai ales dacă iei măsuri pentru a o evita. Pentru a păstra metabolismul ridicat, sportul este cel mai bun aliat. Profită de faptul că respiri mai bine şi fă plimbări sau ciclism. Unde mai pui că mişcarea îţi taie cheful de ţigară şi te menţine ocupată aşa încât să nu te mai gândeşti la obiceiul tău.
Pentru că îngrăşarea se datorează, de obicei, unei pasiuni brusc apărute pentru dulciuri, va trebui să te abţii de la ele. Ţigara se poate înlocui, în schimb, cu o sticlă de apă, iaurt sau fructe.