Florin Neby îți spune ce trebuie să faci pentru a avea o zi sănătoasă

.
Multe persoane își doresc să adopte un stil de viață sănătos și echilibrat, însă sunt descurajate de numeroasele schimbări pe care trebuie să le facă. Schimbarea alimentației și a atitudinii față de sport presupune, în primul rând informare, apoi disponibilitatea de a aloca timp antrenamentelor și gătitului. Florin Neby, antrenor la “Neatza cu Răzvan și Dani”, ne oferă câteva sfaturi clare despre ce trebuie să facem pentru a avea un stil de viață sănătos.

Vestea bună este că schimbările mici pot face diferențe mari. Iată cum arată rutina unei zile pline de energie și care sunt obiceiurile care mențin sănătatea și vitalitatea, prezentate de Florin Neby:

Trezește-te in fiecare zi la aceeași oră

În acest fel organismul “învață” care este ora la care trebuie să întrerupă somnul. După câteva zile vei reuși să te trezești fără ceas și te vei simți odihnit și energic. Între orele 5:00 și 7:00, glandele suprarenale produc cortizolul necesar depășirii situațiilor agresive de peste zi; după 7:00 poți face față cu brio unei noi zile. Expune-te rapid la lumină pentru a reseta ceasul biologic și bea un pahar de apă cu lămâie pentru a accelera metabolismul și a sprijini detoxifierea.

Savurează un mic dejun copios

Masa de dimineață este extrem de importantă, furnizând energie pentru întreaga zi; în plus, reglează nivelul zahărului din sânge. Îți recomand alimente mai puțin acide, dar calitative nutrițional. Poți mânca iaurt cu fructe și cereale integrale, legume, oleaginoase, brânză slabă, ouă. Smoothie-urile sunt și ele o alegere bună, mai ales dacă adaugi puțin ulei de cocos, școrțișoară și turmeric (au proprietăți antiinflamatorii).

Pune-ți corpul la treabă

Unele persoane preferă să-și facă antrenamentele pe stomacul gol. Altele simt nevoia să mănânce înainte pentru că altfel nu au energie. Oricare îți este obiceiul, sesiunea de la sală trebuie să facă parte din rutina de dimineață. În funcție de programul tău și de rezistența pe care o ai, antrenamentul poate dura mai mult sau mai puțin de o ora. Te sfătuiesc să îmbini partea de cardio cu cea de forță pentru rezultate optime.

Florin Neby

 

Respectă programul meselor

Încearcă să mănânci în fiecare zi la ore fixe și să nu uiți de gustări. Ideal ar fi să ai o sursă de proteină la fiecare masă principală, fie că este de origine animală, fie că provine din surse vegetale. Astfel îți protejezi masa musculară, furnizând aminoacizii esențiali muschilor. Legumele crude ajută digestia, așa că adaugă o mică salată lângă fiecare preparat pe care îl consumi. Între mese, ia gustări care să accelereze rata metabolică: fructe, semințe, nuci, batoane proteice, iaurt cu conținut scăzut de grăsime.

Hidratează-te eficient

Apa este esențială pentru funcționarea optimă a organismului: sprijină detoxifierea, accelerează metabolismul, te ajută să controlezi foamea și să slăbești. Necesarul de apă al unei persoane este de 40 ml/ kg corp.

Relaxează-te și odihnește-te suficient

După o zi agitată, corpul are nevoie de odihnă pentru a se reface. Cele 7- 9 ore de somn pe noapte sunt necesare pentru repararea țesuturilor, pentru producerea hormonului de creștere și pentru a păstra o rată metabolică optimă. Ar fi bine să mergi la culcare în jurul orei 23:00; dacă adormi mai greu, citește câteva pagini, ascultă muzică ambientală sau bea un ceai călduț.

“Este important să-ți creezi o rutină zilnică și să-ți stabilești ore fixe pentru mese și somn. În acest fel corpul tău știe că va primi hrana și odihna în mod regulat și nu va fi forțat să facă rezerve de energie (care nu înseamnă altceva decât depozite de grăsime). Respectă noul plan cu conștiinciozitate și vei fi sănătos și plin de viață!”, a mai adăugat Florin Neby.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton