Fitness pentru ochi

.

Daca ii intrebi pe medici ce nu-i in regula cu ochii tai, or sa-ti explice: nu vezi bine la apropiere sau la departare (sau ambele) din cauza unor deformari ale globilor oculari.
Aceste deformari sunt de ordinul milimetrilor. Tocmai de aceea, exista si medici – mult mai putini, ce-i drept – care recomanda exercitii prin care muschii oculari sunt antrenati si, in timp, forma globilor oculari devine normala, la fel si vederea.

Asta am aflat de la trainingul pentru imbunatatirea vederii sustinut de Leo Angart in septembrie in Romania. Leo Angart este un terapeut de origine daneza care a dezvoltat o metoda pentru imbunatatirea vederii, pornind de la exercitiile descoperite la inceputul secolului trecut de un oftalmolog american pe nume William Bates. Punctul lui tare este experienta personala.

Leo a purtat timp de 26 de ani ochelari cu minus cinci dioptrii, pana cand a aflat ca exista si alte metode. Trainingul lui de doua zile cuprinde exercitii speciale pentru fiecare tulburare de vedere in parte, plus tehnici de motivare specifice programarii neurolingvistice. Te proiectezi mental in trecut, intr-un moment in care vedeai bine si urmaresti sa-l readuci in prezent. Iti vizualizezi reusita in viitor si te bucuri de ea de pe acum. Entuziasmul este contaminant, cu atat mai mult cu cat unele persoane au modificari evident in bine ale vederii chiar din timpul trainingului.

Cu toate acestea, esti avertizat de la inceput ca rezultatele nu apar daca nu faci eforturi. Exact ca atunci cand ai un surplus de greutate: nimeni nu poate sa mearga la sala in locul tau, tu trebuie sa faci asta. Leo a facut exercitii din doua in doua ore ca sa aiba acum ochii perfect sanatosi. Si nu e usor: ti se recomanda sa porti ochelari mai slabi decat ai avea nevoie, pentru ca vederea iti revine progresiv.

Ti se pare interesant? Intra pe site-ul www.vision-training.com ca sa afli mai multe despre exercitii, si pe www.visiontraining.ro ca sa afli cand va fi urmatorul training in Romania! Pana atunci, incearca urmatoarele:

Exercitiu pentru miopi

Foarte simplu, cu un creion: il tii drept, putin mai sus de nivelul nasului, il privesti cu atentie. Il indepartezi drept, incetul cu incetul, cat de mult poti sa intinzi bratul, dupa care il apropii din nou de nas. Aceeasi miscare de du-te vino se repeta, mai intai catre in jos, apoi catre in sus. Dupa care faci palming: iti freci palmele una de alta cateva secunde si apoi le lipesti pe ochi.

Exercitiu pentru presbiti

Ia cartea pe care nu o poti citi fara ochelari si intoarce-o cu fundu-n sus. Scoate-ti ochelarii si plimba-ti ochii de-a lungul randurilor, fara sa ai intentia de a intelege ceva – doar fa miscarea. Apoi intoarce cartea cum trebuie. Nu-i asa ca vezi mai bine? Daca nu, atunci trebuie sa repeti exercitiul!

    
Vedete din Romania Vedete internationale