Fericirea previne bolile de inimă

.

Dacă eşti veselă, entuziastă şi multumită de viaţa ta eşti ferită de bolile cardiovasculare, care „trag” mai degrabă la cei nefericiţi.Studiul care a descoperit acest lucru este primul…
primul care face legătura între emoţiile pozitive şi bolile coronariene. Cercetătorii cred, acum, că bolile de inimă pot fi prevenite doar prin îmbunătăţirea stării de spirit a pacienţilor.

Bucuria, fericirea, entuziasmul, mulţumirea de sine pot fi emoţii trecătoare, însă la adulţi sunt de multe ori stabile şi capătă caracterul unor trăsături de personalitate. Acestea sunt independente de emoţiile negative, în sensul că o persoană care este în general optimistă, veselă, fericită, poate avea şi perioade de  depresie, tristeţe. În general, există două categorii de oameni: cei care sunt cu zâmbetul pe buze în orice situaţie, şi cei care par trişti chiar şi atunci când ar avea motive de bucurie.

Cercetătorii britanici care au realizat acest studiu au urmărit peste 1700 de persoane pe o perioadă de 10 ani şi au ajuns la concluzia că o stare de spirit bună scade cu 22% riscul bolilor de inimă.
Subiecţii care erau veseli şi optimişti în general, dar au avut şi perioade de tristeţe sau depresie nu au prezentat un risc sporit de îmbolnăvire. Asta înseamnă că „ai voie” să te simţi deprimată din când în când fără ca asta să-ţi afecteze inima. Important este ca, în general, să fii o persoană veselă şi fericită.

Cercetătorii nu ştiu cu exactitate cum anume influenţează starea de spirit funcţionarea inimii dar au mai multe teorii. Ei cred că starea psihică afectează somnul, consumul de alcool şi tutun, pulsul.  

Cei veseli şi relaxaţi se odihnesc mai mult, îşi revin mai repede după perioade de stres, nu au tendinţa să-şi amintească mereu greşelile trecute.

În urma acestui studiu, cercetătorii ne recomandă să includem printre activităţile zilnice măcar una care să ne facă plăcere. Unii dintre noi îşi petrec întregul an stresaţi şi supăraţi şi se distrează cât pot de mult în cele două sau trei zile de vacanţă, ceea ce este greşit. E ca şi cum ai sta nemâncată trei zile, doar ca să mănânci zece porţii în a cincea. Ca orice alt lucru bun, relaxarea şi bucuria ar trebui sa fie constante şi moderate, avertizează psihologii.  

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale