Dacă mai tot timpul resimți starea de oboseală este posibil să ai probleme cardiace, fără ca măcar să știi lucrul acesta. În cazul în care toate analizele ți-au ieșit bine, iar starea tot persistă, poate ar fi bine să mergi la un cardiolog.
O tânără din Statele Unite care se simțea mai tot timpul obosită a descoperit, într-un final, că problemele ei sunt mult mai grave decât o lipsă de magneziu sau afecțiuni hepatice.
Katie Davis se simțea rău și avea senzația că nu se poate juca la fel de mult precum ceilalți copii încă de la vârsta de 12 ani. Atunci părinții au dat vina pe pubertate, cu transformările hormonale aferente, însă aveau să descopere că lucrurile stăteau cu totul altfel.
Semnalul de alarmă a fost dat atunci când Katie a leșinat imediat după ce s-a trezit din somn. A fost dusă de urgență la spital, unde i s-au făcut analize amănunțite. Câteva zile a fost țiunută sub observație în spital: doctorii au observat că pulsul ei creștea brusc foarte mult sau scădea peste un minut alarmant de mult. Însă alte probleme nu au constata la Katie, atunci în vârstă de 12 ani.
Citește și: Cum scapi de oboseală cronică în mod natural
Copila nu se putea mișca, nu putea face nimic din ceea ce făceau celelalte fete și băieți de vârsta ei. În clasa a VI-a a trebuit să stea tot anul acasă, în pat, pentru că orice efort o obosea peste măsură. Cu toate acestea, medicii nu reușeau să-i pună un diagnostic clar. Ba chiar credeau că este totul în mintea ei și au sfătuit-o să meargă la psihiatru.
Page: 1 2