Cum se explică „efectul weekend” asupra psihicului

.

Fie că lucrezi la birou sau pe şantier, ai toate sansele să te simţi mai bine în week-end: o stare psihică mai bună, mai multă energie şi mai puţine dureri de orice fel.
Această stare durează de vineri seara până duminică seara, arată prima cercetare care a studiat variaţia stării psihice a populaţiei active pe durata săptămânii.

„Efectul weekend”, cum i-au spus cei doi autori, profesori de psihologie la o universitate americană, se datorează faptului că în cele două zile libere suntem mai relaxaţi şi avem libertatea de a alege cum să ne ocupam timpul liber şi cu cine să-l petrecem.

Chiar şi persoanele cu locuri de muncă foarte solicitante şi stresante se simt mai bine fizic şi psihic sâmbăta şi duminică.

La studiu au participat peste 70 de persoane cu vârste diferite care au completat nişte chestionare privind starea lor fizică şi psihică, de mai multe ori pe zi.

Rezultatele arată clar că, atât bărbaţii cât şi femeile, se simt mai bine sâmbăta şi duminica. Nu contează câţi bani câştigi, câte ore lucrezi pe zi, cu ce te ocupi, dacă eşti sau nu căsătorită, sau ce vârstă ai.

În timpul weekend-ului eşti mai fericită, mai energică şi nu ai dureri de cap, probleme digestive sau stări de letargie asociate cu stresul locului de muncă.

Studiul a mai aratat că, faţă de zilele lucrătoare, weekend-ul este asociat, în mintea noastră, cu o mai mare libertate şi un grad sporit de apropiere socială. Este şi normal, având în vedere că, în zilele libere, putem alege ce facem şi nu e nevoie să ne implicăm în activităţi neplăcute, doar pentru că aşa ne impune cineva.

Dacă zilele lucrătoare ni le petrecem alături de colegi, fie că vrem sau nu, weekend-ul îl petrecem alături de persoane care ne plac sau ne sunt dragi.

În mod surprinzător, studiul a arătat că, în weekend, oamenii se simt mai competenţi şi mai siguri pe cunoştinţele lor profesionale decât în cursul săptămânii.

Timpul liber este important pentru sănătate

Cercetătorii spun că rezultatele pe care le-au obţinut arată cât de important este timpul liber pentru sănătatea noastră fizică şi psihică. Libertatea de care ne bucurăm ne dă ocazia să legăm şi să cultivăm relaţii sociale sau intime, să ne ocupăm de pasiunile noastre, să ne relaxăm, acestea fiind nevoile psihologice de bază ale fiecarui om.

Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că fiecare dintre noi ar trebui să se bucure de weekend, chiar dacă asta înseamnă să lucrăm mai mult în timpul săptămânii.

Rezultatele cercetării americane vin în sprijinul teoriei autodeterminării, care spune că bunăstarea noastră psihică depinde, în mare parte, de satisfacere nevoilor psihologice de bază, autonomia, competenţa, apropierea de alte persoane.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton