Tu câtă mişcare faci? Iată efectele neaşteptate ale sedentarismului

.

Toţi ştim că lipsa de mişcare îngraşă, dar efectele sedentarismului nu se opresc aici. Mai multe boli, unele neaşteptate, sunt legate de această problemă a omului modern.
Iarna e prea frig, vara e prea cald, dimineaţa ţi-e somn, seara eşti obosită… poţi găsi multe scuze ca să nu faci mişcare, dar până la urmă tot tu vei avea de suferit. Şi nu e vorba doar de faptul că te îngraşi. O se rie întreagă de boli îi pândesc pe cei care nu îşi pun corpul la treabă.

Boli provocate de sedentarism

Osteoporoza. Lipsa de calciul nu este singura cauză a osteoporozei. Ce nu este folosit se strică mult mai repede. Acest lucru este valabil şi în cazul oaselor, care devin slăbite. Femeile sunt oricum mai predispuse la osteoporoză, după o anumită vârstă. Dacă eşti şi sedentară, riscul e cu atât mai mare.
Cancerul de colon. Lipa de mişcare poate duce la constipaţie, iar aceasta e un important factor de risc pentru cancerul de colon. Când eşti constipată, materiile fecale rămân mai mult timp în colon, deci acesta este expus mai mult timp toxinelor cu posibil efect cancerigen. Dacă deja eşti predispusă la constipaţie, cu atât mai muşt trebuie să faci mişcare în fiecare zi.
Cancerul de sân. Activitatea fizică regulată reglează nivelul hormonilor feminini, adesea responsabili pentru apariţia cancerului de sân. Fii o femeie activă şi îţi vei scădea riscul de a face această boală gravă.
Pietrele la fiere. Constipaţia şi nivelul colesterolul crescut, probleme ale sedentarilor, pot provoca litiaza colecistică, adică “pietre la fiere”, care se manifestă prin greaţă şi dureri abdominale.
Depresia. Sedentarismul nu îţi afectează doar corpul, ci şi psihicul. Mişcarea eliberează în corp substanţe care îţi dau o stare de bine şi mai multă energie. Când eşti foarte sedentară acestea lipsesc, iar riscul de depresie şi anxietate este mult crescut.

De ce ar trebui să faci mişcare

Sedentarismul nu este singurul factor de risc pentru aceste boli şi multe altele. Însă este unul din factorii de risc ce pot fi preveniţi. Unele boli apar din cauza vârstei sau din cauza moştenirii genetice, însă acestea sunt lucruri pe care nu le poţi schimba. Din fericire, îţi poţi controla stilul de viaţă – alimentaţia, activitatea fizică – iar un stil de viaţă sănătos scade cu mult riscul unori boli grave, de la diabet până la cancer sau boli de inimă.
În mod ideal ar trebui să faci 30 de minute de mişcare moderată în majoritatea zilelor săptămânii, dacă nu chiar în toate.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton