Dr. Oz: De ce e sănătos să foloseşti vibratorul

.

Chiar dacă la noi este încă un mare tabu, vibratorul nu ar trebui să lipsească din casa niciunei femei. Iată ce spune dr. Oz despre acest gadget sănătos.

Ce nu ştiai despre vibrator

Dr. Oz explică puţin din istoria vibratorului: „Primul vibrator, care funcţiona pe aburi, a fost creat pentru masajul pelvin al femeilor care sufereau de isterie”.
În anii 1880, se credea că isteria este o boală a uterului, iar tratamentul consta în ”administrarea” de orgasme prin masaj vaginal realizat de medic. La un moment dat, un anumit dr. Graville a început să aibă dureri la mâini din cauza masajelor pe care le făcea, aşa că a gândit un instrument care să facă asta în locul lui.
20 de ani mai târziu, multe femei aveau un vibrator rudimentar pe care îl foloseau acasă pentru a preveni isteria. Vibratorul s-a bucurat de o mare popularitate în rândul femeilor până în momentul când a început să fie asociat cu pornografia. De atunci şi până azi el a rămas un tabu în multe ţări.

De ce este sănătos să ai un vibrator

”Isteria nu mai este recunoscută ca boală, dar masturbarea este încă o metodă foarte des folosită pentru a elimina tensiunea”, spune dr. Oz. Chiar dacă nu vor să o recunoască, 90% dintre femei se masturbează în mod regulat, ceea ce nu este deloc graşit. Ba din contră, este chiar indicat.
Masturbarea protejează flora vaginală normală, ţinând la distanţă bacteriile rele. ”Orgasmul declanşează producţia acelui lichid lubrifiant care este eliminat din vagin şi, odată cu el sunt eliminate bacteriile rele,, care pot provoca infecţii”, explicp dr Oz.
Orgasmul are cam acelaşi efect ca şi sportul, astfel că orgasmele dese previn bolile cardiovasculare şi diabetul. Iar dacă suferi de insomnie, masturbarea este un somnifer natural pentru că excitaţia sexuală declanşează producţia de dopamină, hormon ce îţi dă o stare de bine. După orgasm, se eliberează oxitocină şi endorfine, hormoni care te calmează şi alungă tensiunea.
Iar efectele benefice nu se opresc aici, spune dr. Oz. ”Masturbarea îmbunătăţeşte starea de spirit, reduce durerile, inclusiv pe cele menstruale şi te scapă de sindromul premenstrual.” Şi chiar dacă pare ciudat, masturbarea înseamnă o viaţă sexuală de cuplu mai împlinită pentru că te ajută să îţi cunoşti mai bine corpul.
Foto: Thinkstock

Ultima modificare august 21, 2017 12:19 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale