Transpiraţia excesivă – cum scapi de ea

.

Suferi de transpiraţie excesivă? Dr. Oana Spânu, medic specialist în dermatologie și esthetician la Academica Medical Center, ne explică de ce ajungem, uneori, să transpirăm abundant, mai mult decât limita normală li cum putem controla fenomenul destul de neplăcut.
Suntem activi atât emoțional, cât și fizic, activitatea zilnică presupune stress, interacționăm într-un mediu în care ținuta noastră trebuie să fie perfectă pe tot parcursul zilei. Iar transpiraţia excesivă ne poate strica imaginea.

Când apare transpirația excesivă?

Transpirația excesivă (hiperhidroza sau hipersudorația) se manifestă cu precădere în sezonul cald, dar la unele persoane poate fi prezentă pe tot parcursul anului. Afectează frecvent axilele, palmele și tălpile, fața și toracele (hipersudorație localizată), însă vara este prezentă, la anumite persoane, și pe suprafața întregului corp (generalizată). Apare la adulți cu precădere, dar poate crea disconfort uneori încă din adolescență.

Care sunt cauzele transpiraţiei excesive

Transpirația este un fenomen normal prin care organismul uman își reglează temperatura (termoreglarea) și cu ajutorul căreia o parte din toxine se elimină prin piele. Transpirăm mai intens în zonele în care există o densitate mai mare a glandelor sudoripare: axile, palme și tălpi.
Cauza transpirației în exces poate fi necunoscută (idiopatică), dar hiperhidroza se poate asocia unor tulburări metabolice (diabet), endocrinologice (afecțiuni tiroidiene), însoțește modificările hormonale corelate cu ciclul menstrual  sau perioada de menopauză la femeie.
Ce nu ştiai despre transpiraţie
La majoritatea oamenilor cauzele transpirației sunt starea de stress, anxietatea, emoțiile puternice, efortul fizic susținut sau episoadele febrile, precum și consumul de cofeină , nicotine, alcool sau al anumitor medicamente. Obezitatea este un alt factor care determină hipersudorație.

Cum tratăm transpirația excesivă?

Prima etapă constă într-o anamneză riguroasă și un examen clinic efectuate de către medic, pentru a identifica situațiile care provoacă transpirația în exces, zonele unde se manifestă, dar și investigații de laborator sau consulturi inetrdisciplinare (endocrinologie, psihiatrie).
Dacă fenomenul are o intensitate redusă, este idiopatic și nu există boli asociate, putem apela cu succes la antiperspirante din categoria  dermatocosmetice, în mod deosebit pentru zona axilelor. Acestea acționează pe termen scurt (pe parcursul unei zile), mecanismul fiind acela  de a reduce activitatea glandelor sudoripare, prin prezența clorurii de aluminiu. Există și preparate cu acțiune prelungită, prescrise de medic. Au însă inconvenientul apariției reacțiilor iritative locale sau alergice.
În anumite situații se pot administra și medicamente care să reducă hipersudorația (betablocante, anticolinergice, antidepresive) numai la indicația medicului specialist!
Alte metode, nu foarte eficiente, specifice numai anumitor zone, cu limitări și contraindicații sunt inotoforeza, chirurgia sau folosirea radiofrecvenței.
Leacuri naturiste împotriva transpiraţiei

Injecţia cu toxină botulinică te scapă de transpiraţia excesivă

Injectarea de toxină botulinică inhibă pe termen lung activitatea moderată sau intensă a glandelor sudoripare din axile, palme și tălpi, prin blocarea activității terminațiilor nervoase simpatice asupra glandelor sudoripare . Manevra  terapeutică este complet nedureroasă în axile, se efectuează prin microinjecții  pe zona afectată, cu  ac fin, după aplicarea de gheață sau a unei creme anestezice. Pacientul poate simți un ușor disconfort la tratamentul palmelor sau tălpilor.
Pentru identificarea corectă a zonei cu maximă activitate a glandelor sudoripare, atât în axile, cât și pe palme și tălpi, înainte de injectare de marchează aria cu iod, talc și apoi se injectează in punctele cu activitate de secreție sudoripară. Rezultatul se instalează  treptat, începând de la 3 zile postinjectare, efectul maxim apare până în 2 săptămâni .
Transpirația zonei tratate este combatută cu ajutorul toxinei botulinice pentru 6 până la 9 luni, în funcție de particularitățile individului și cauza hiperhidrozei, iar reacțiile adverse sunt practic nule, dacă procedura este efectuată corect!
Tu ştii vreun truc pentru a scăpa de transpiraţia excesivă?

Ultima modificare aprilie 5, 2022 2:45 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale