Doctorul Mihai Craiu a vorbit despre modul de transmitere al gripei care, încă din primele zile ale anului 2023 a început să facă ravagii în România.
După ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat stare de alertă epidemică din cauza numărului crescut de persoane infectate cu virusul gripei de tip A, medicul Mihai Craiu a precizat că este foarte important să știm cum se transmite acest virus pentru a preveni infectarea.
Mihai Craiu, despre modul de transmitere al gripei
Într-o postare pe Facebook, renumitul medic a explicat cum se transmite virusul de la o persoană la alta.
”Gripa este o infecție acută posibil severă a căilor aeriene și se transmite în special pe cale aerogenă. Cu alte cuvinte este MULT mai probabil să luăm gripă într-un spațiu închis, aglomerat unde există persoane care strănută sau tușesc. Riscul este MUUULT mai mic în aer liber”, a explicat dr Mihai Craiu.
De asemenea, medicul a precizat că mai există câteva metode prin care poate fi prevenită îmbolnăvirea.
„Putem scădea riscul de îmbolnăvire și altfel decât evitând aglomerația… Prin aerisirea frecventă (cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebuii aerisite bine clasele, începând de acum), sau prin folosirea măștii, mai ales în zonele aglomerate (metrou, magazin, sală de clasă etc). Chiar și o mască improvizată sau o bandană pusă la gură reprezintă opțiuni mai bune decât … nimic”, a subliniat Mihai Craiu.
Medicul a explicat că acest virus „supraviețuiește pe suprafețe și poate ajunge cu ușurință în nasul, gura sau ochii unui copil, care se atinge la față, cu mâinile nespălate, în special după ce a atins clanțe, mânere, balustrade, etc în locuri aglomerate”.
„Ar trebui să reînvățăm spălatul corect al mâinilor și tușitul în plica cotului, ca în primele luni de pandemie… Cam asta se poate face ACUM. Restul sunt emoții și așteptări nerezonabile”, a precizat dr Mihai Craiu.
Citește și: Risc de „dublă pandemie” în Europa, odată cu creșterea cazurilor de gripă
Cele mai expuse categorii de persoane
Potrivit medicului, cei mai expuși sunt copiii mici, cu vârste sub 5 ani, precum și adulții peste 65 de ani.
„Copiii, mai ales cei sub 5 ani, reprezintă principala grupă de vârstă la care se observă un număr mare de spitalizări. Abia pe locul doi sunt seniorii cu vârste peste 65 ani”, a afirmat el.
„Iar sezonul acesta creșterea numărului de spitalizări la copil, ca urmare a complicațiilor gripei, a apărut foarte repede față de anii trecuți (încă din noiembrie 2022) și a urcat la cote alarmante”, a mai spus dr Mihai Craiu.
Sursă foto: Facebook, Profimedia
Ultima modificare ianuarie 10, 2023 5:55 pm