Apropierea Crăciunului e perioada în care mulți dintre noi ne gândim să facem o faptă bună. Dacă și tu vrei să faci o donație, dar nu știi cui sau nu ai încredere în orice organizație care se declară caritabilă, te sfătuim să-ți îndrepți atenția către Fundația Ringier, care se ocupă de copii gravi bolnavi.
În revista Unica de decembrie, apărută pe 24 noiembrie la chioșcuri, poți citi despre trei fundații care se implică de mai mulți ani în ajutorarea copiilor cu boli incurabile sau cu spitalizări de lungă durată, iar în interviul de față te invităm să afli mai multe despre activitatea Fundației Ringier, de la project managerul Mirona Hrițcu.
Care este misiunea Fundației Ringier și care sunt principalele proiecte în care s-a implicat până acum?
Beneficiarii noștri sunt copii grav bolnavi, ai căror părinți nu mai fac față cheltuielilor pentru tratamente sau intervenții chirurgicale. Așadar, suntem printre puținele ONG-urile care lucrează cu cazuri individuale, nu cu anumite comunități sau cu grupuri vulnerabile. Suma medie de care are nevoie un singur copil din program este de circa 20.000 de euro. Sunt situații în care reușim să acoperim toată nota de plată, însă și cazuri în care nu putem face asta, și e cumplit. Din păcate, munca pe cazuri individuale vine la pachet ca mult frustrări, dar și cu bucurii cum nu ai crede vreodată că îți poate da un loc de muncă.
Descrie, te rog, colaborarea fundației cu companiile care v-au ajutat în demersuri – care au fost cele mai deschise și mai săritoare și în ce a constat ajutorul firmelor respective.
Peste tot, în CSR, în mediul ONG, învățăm despre importanța sustenabilității. Ne dorim ca orice investiție facem să producă efecte bune pe termen lung, iar companiile au strategii bine puse la punct de responsabilitate corporativă, prin care se asigură că orice demers de sponsorizare sau de donare produce este eficientizat la maximum.
Intră salvarea unui copil aici? Nu prea, și e de înțeles: când ai un buget de sponsorizare de 20.000 de euro și ai de ales între a plăti o operație pentru un copil (iar uneori boala recidivează sau suma nici măcar nu îi e suficientă) și a echipa un cabinet medical care va trata sute de persoane vulnerabile sau a trimite la școală câțiva zeci de copii, balanța va înclina către cea de-a doua opțiune.
Prin urmare, în afară de partenerii tradiționali ai fundației, cazurile în care obținem sponsorizări de la persoane juridice sunt conjuncturale: de cele mai multe ori, atunci când sediul companiei este exact în localitatea în care este născut copilul sau când piticul pentru care strângem fonduri este înrudit cu cineva din conducerea companiei – cum spunem noi, este probabil singura ipostază când nepotismul aduce ceva bun.
Cum vă pot veni în ajutor oamenii obișnuiți?
Aproape trei sferturi din sumele strânse de Fundația Ringier vin de la donatorii persoane fizice, oameni care donează în cont bancar, prin PayPal sau SMS pentru acele cazuri care îi impresionează cel mai tare. Este o realizare cu care ne mândrim, dar care conține o doză mare de imprevizibil: depinzând de donatorii individuali, niciodată nu vei ști nici măcar aproximativ ce sumă vei reuși să strângi pentru un anumit copil. De pildă, un copil de vârstă mică, sub 5 ani, va impresiona întotdeauna mai mult decât un adolescent. Un copil care suferă de o boală rară sau a fost diagnosticat greșit sau tardiv are premisele de a strânge mult mai repede banii necesari decât un micuț bolnav de leucemie sau tetrapareză, boli considerate relativ ”comune”. Un puști blond și bucălat va strânge de câteva ori mai mulți bani decât un copil cu trăsături mai puțin gingașe. E foarte cinic, aproape dureros, dar așa stau lucrurile și nu e vina nimănui, așa că trebuie să ne resemnăm și să ne bucurăm cu toate forțele pentru copiii pentru care, printr-un concurs de împrejurări așa-zis favorabil (venit după ghinionul cumplit de a se îmbolnăvi), reușim să strângem sumele necesare tratamentului.
Cine sunt persoanele care vă ajută în proiecte?
În căutarea de noi surse de fonduri, în ultimele luni am lucrat la un proiect în care ne punem mari speranțe și pe care l-am lansat acum câteva zile. E vorba de I wonder (www.iwonder.ro), un magazin online de experiențe și obiecte unicat, din vânzarea cărora ne dorim să obținem fonduri pentru trei copii din programul nostru: Andrei Constantinescu, Teo Șerbănescu și Mădălin Andrei Ștefan. Practic, celebrități din lumea muzicii, a sportului sau a actoriei donează timp sau obiecte dragi personalizate, toate acestea urmând să se regăsească în portofoliul www.iwonder.ro. Ne bucurăm că am reușit să convingem nume mari, precum Andra, Inna, Marian Drăgulescu sau Elisabeta Lipă să se implice în cauza noastră.
Așadar, din fericire nu ne plângem de lipsă de ajutor. Pe lângă persoanele publice care răspund pozitiv apelului nostru, în activitatea de zi cu zi ne bazăm mult pe colegii din Ringier, care ne ajută de câte ori avem nevoie, pe companie în sine, care ne susține în toate chestiunile administrative, pe anumiți medici, voluntari din spitale, terapeuți voluntari. Prin specificul activității noastre, nu avem nevoie de o rețea permanentă de voluntari, ci de un număr mic de specialiști pe care să îi ”activăm” la nevoie.
Poți să ne dai câteva exemple de cazuri care te-au impresionat?
Ne apropiem de 180 de copii pe care i-am susținut până acum, majoritatea de vârste foarte mici, suferinzi de boli foarte grave – e cea mai vulnerabilă categorie socială, nu ai cum să nu fii emoționat de privirile deznădăjduite ale celor mici, de fiecare strigăt de ajutor al părinților. Spun cu mâna pe inimă, când o să simt că nu mai sunt impresionată până la disperare de fiecare caz în parte, voi părăsi definitiv acest domeniu.
Într-adevăr, cel mai puternic impact îl au situațiile în care ești sigur că respectivul copil e vindecat cu totul, pentru ca peste un an sau câteva luni să afli că boala a recidivat. Sau, la fel de cumplit, că organismul său a respins transplantul de celule, cum este cazul lui Robert Mihăilă, un băiețel de 10 ani considerat vindecat de talasemie majoră după un transplant de celule stem și care, ulterior, a dezvoltat o boală graft (cauzată de neacomodarea celulelor donatorului cu cele ale bolnavului) cu efecte la fel de înfiorătoare ca afecțiunea inițială.
Chiar primul copil sprijinit prin program, Ștefănuț Apostol, are din nou nevoie de ajutor pentru o nouă operație. Măriuca Neculai, o fetiță care a intrat în program în primăvara acestui an cu o boală aproape fără vindecare, neuroblastom pe glanda suprarenală, a reușit să învingă boala în urma unor intervenții repetate în Turcia. O consideram unul dintre cele mai fericite cazuri din istoria fundației, dar zilele acestea am aflat, cu groază, că problemele au revenit.
Măriuca Neculai duce din primii ani de viață lupta cu un cancer atipic.
În momentele astea există tentația de a lăsa totul în spate, de ”a-ți lua lumea-n cap” și a căuta o slujbă care să te implice emoțional mult mai puțin. Și de fiecare dată trebuie să-mi amintesc că datoria noastră e să facem tot ce ne stă în putere, că soarta nu o controlează nimeni și că sunt atâția alți copii pentru care sprijinul oferit se va dovedi salvator.
Teo Șerbănescu, operată deja de cinci ori pentru nev congenital gigant
Puteți dona pentru Fundația Ringier în conturile RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176 (lei) sau RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 (euro), prin SMS la 8828, sau cumpărând un cadou de pe www.iwonder.ro.