Poate că nu te simţi bine în pielea ta şi simţi că nu poţi trăi cu sânii cu care te-ai născut. Ai face orice pentru un implant care să îţi mărească bustul, dar din păcate nu îţi permiţi să plăteşti pentru operaţie. Ai face ce-au făcut şi aceste femei?A minţit că are cancerO femeie din Arizona, Statele Unite, şi-a păcălit rudele, colegii de serviciu şi prietenii că are cancer la sân şi trebuie să strângă bani pentru mastectomie totală şi apoi reconstruirea sânilor. A mers atât de departe încât să organizeze strangere de fonduri false, iar din banii pe care i-a adunat şi-a pus implanturi cu silicoane. Până la urmă, cineva s-a prins de ceea ce face şi a predat-o autorităţilor. Femeia a făcut un an de închisoare, după care a fost eliberată condiţionat şi obligată să le dea victimelor păcălite banii înapoi.S-a ras în capFemeia din Arizona nu a fost singura care a încercat să păcălească în acest fel - a declarat că are cancer de sân şi a reuşit să strângă suma 10.000 de dolari din donaţii caritabile. Ba chiar s-a ras în cap ca să arate ca unul dintre pacienţii care fac chimioterapie. Motivul? Spunea că mariajul ei este pe butuci şi implanturile mamare le-ar fi îmbunătăţit relaţia.La cerşit de sâni noiSe pare că americanii au cele mai "creţe" idei. O femeie din Ohio a ieşit la cerşit pe străzile oraşului său, îmbrăcată în bikini şi cu o pancartă pe care scria că nu locuieşte pe străzi, dar are nevoie de implanturi mamare. Ea ar fi vrut să strângă 5.000 de dolari pentru operaţie - nu îşi permite suma pentru că este mamă singură şi studentă la facultate.Citeşte despre mai multe astfel de cazuri pe pagina următoare!A jefuit o bancăO tânără din Marea Britanie lucra la bancă, însă era nefericită cu job-ul ei şi îşi dorea să devină model. Aşadar a furat, în opt săptămâni, aproximativ 60.000 de dolari de la banca de unde era angajată. Banii i-a cheltuit pe implanturi cu silicon, extensii de păr, liposucţie şi refacerea întregii danturi. Autorităţile au prins-o şi au trimis-o imediat la închisoare - însă bunurile achiziţionate i-au rămas.A dat foc propriei maşiniO femeie înnebunită de ideea să-şi mărească sânii a dat foc propriei maşini, în speranţa că asigurarea îi va da înapoi destui bani. Focul s-a extins şi la maşina unui vecin, astfel că i-ar fi revenit ei şi mai mulţi bani pentru operaţia mult visată. Spre ghinionul ei, casa de asigurări a făcut cercetări şi a descoperit adevărul, iar femeia a fost trimisă la 15 ani de închisoare şi amendată cu 15.000 de dolari.Furt de identitateO altă femeie a făcut un împrumut de 20.000 de dolari de la bancă, în numele altei persoane, sumă pe care a cheltuit-o pe remobilarea locuinţei sale, liposucţii şi schimbarea implanturilor mamare - pentru că cele vechi îi cauzau probleme respiratorii (pentru că erau imense). A fost trimisă la închisoare, însă a murit câteva luni mai tarziu, după ce a mers să îşi facă injecţii de mărire a fundului la un bărbat care i-a injectat ciment şi lichid pentru etanşarea pneurilor.